Americanul Caeleb Dressel, marea vedetă a înotului, a fost nevoit să declare forfait pentru restul Campionatelor Mondiale de la Budapesta, a anunţat miercuri echipa Statelor Unite, invocând motive medicale nespecificate, informează AFP, potrivit Agerpres.
Dressel (25 ani), septuplu campion olimpic, a cucerit două titluri în capitala ungară, la 50 m fluture (duminică) şi la 4x100 m liber, alături de coechipierii săi din ştafeta american (sâmbătă).
După ce a înregistrat marţi al doilea timp în seriile la 100 m liber, el s-a retras chiar înainte de semifinalele acestei probe, câştigată de românul David Popovici, dublu campion mondial la Budapesta (200 m liber şi 100 m liber).
Echipa americanului a invocat "motive medicale", fără alte detalii, subliniind că decizia de retragere de la Campionatele Mondiale a fost luată de comun acord, "după consultări cu Caeleb, antrenorii săi şi staff-ul medical". "Prioritatea noastră este şi va fi întotdeauna sănătatea sportivilor noştri şi vom continua să-i oferim lui Caeleb asistenţa de care are nevoie pentru a se recupera rapid", a adăugat Team USA.
Întrebat, după victoria sa de la 100 m liber, dacă Dressel s-a retras din semifinale de teama unui duel cu David Popovici, campionul român a răspuns: "Nu cred. Este un înotător prea mare pentru a fugi de cineva ca mine sau de oricine, dar sper să fie bine şi să se întoarcă mai puternic".
Caeleb Dressel era înscris la competiţia din capitala Ungariei în probele de 50 m liber şi 100 m fluture, precum şi în mai multe ştafete.
Americanul Caeleb Dressel a declarat forfait pentru restul Campionatelor Mondiale de la Budapesta
București
8°C
Articole Similare

15
Eugen Neagoe: 'Va trebui să fim echipa mai inspirată pentru a câştiga cu Farul'
15

1.133
Cristi Borcea este prevăzător. Ce a făcut cu averea estimată la peste 100 de milioane de euro
1.133

31
AS Roma nu vrea să mai împartă stadionul. Își face o nouă arenă. Cost estimat, un miliard de euro
31

43
Kimi Antonelli scrie istorie la Marele Premiu al Chinei. Este cel mai tânăr pilot care pleacă din pole-position
43

88
Coșmar pentru Max Verstappen în China: 'Dezastru'
88

93
Ștefan Baiaram le răspunde fanilor după ce a fost huiduit
93

102
Elena Rîbakina şi Arina Sabalenka, în finala de la Indian Wells
102

77
George Russell a câştigat cursa sprint de la Marele Premiu al Chinei
77

34
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, CS Dinamo şi Corona au debutat cu dreptul în play-off
34

32
La Liga: Alaves a încheiat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, cu formaţia Villarreal
32

88
Filipe Coelho și-a asumat responsabilitatea pentru eșec: 'Nu a fost o prestație bună'
88

136
Bogdan Andone, după ce echipa sa a produs surpiza: 'Nu degeaba am bătut Dinamo, CFR Cluj, FCSB.'
136

45
Alex Cicâldău, după eșecul Craiovei cu FC Argeș: 'Am pierdut un meci pe care trebuia să-l câștigăm'
45
















Comentează