Şeful Pentagonului, Ashton Carter, a dat undă verde pentru stabilirea de linii de comunicaţie între militarii americani şi ruşi cu scopul de a evita orice incident în Siria, unde Moscova a trimis trupe, a anunţat marţi Departamentul Apărării al SUA, potrivit AFP.
"Securitatea piloţilor coaliţiei este extrem de importantă pentru noi. Nu trebuie să apară erori de calcul sau de judecată" când cele două forţe evoluează în apropiere, a afirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook, într-un briefing de presă.
"Nu vrem să se întâmple vreun accident", a insistat el.
Avioanele coaliţiei contra grupării Statul Islamic (SI), condusă de Statele Unite, efectuează zilnic misiuni de bombardament în Siria de peste un an.
Recent, Rusia a stabilit un cap de pod militar în vestul Siriei, bastion al regimului condus de preşedintele Bashar Al-Assad, şi nu a exclus să efectueze la rândul său lovituri contra SI.
Potrivit americanilor, ruşii dispun în prezent de 34 de avioane, de vânătoare sau bombardiere, la o bază militară pe care au instalat-o de curând în provincia Latakia.
Washingtonul a decis suspendarea oricăror relaţii de la militar la militar cu ruşii după criza ucraineană şi anexarea Crimeii.
Secretarul american al Apărării, Ashton Carter, a decis însă reluarea legăturilor în problema Siriei.
În urmă cu aproape două săptămâni, pentru prima dată el a discutat telefonic direct cu omologul său rus, Serghei Şoigu, mai scrie AFP.AGERPRES
Americanii cedează în Siria. Cer restabilirea relațiilor cu armata rusă
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

222
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
222

242
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
242

1.199
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
1.199

695
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
695

696
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
696

304
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
304

1.015
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
1.015

71
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
71

1.222
Trump anunță că armata SUA distruge complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
1.222

87
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
87

2.380
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
2.380

829
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
829

2.024
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
2.024
















Comentează