Statele Unite au avertizat joi China în legătură cu adoptarea unei legi privind "securitatea naţională" în Hong Kong, despre care Washingtonul afirmă că ar fi "foarte destabilizatoare" pentru acest teritoriu semi-autonom, informează AFP preluat de agerpres.
"Orice încercare de impunere a unei legi privind securitatea naţională care nu reflectă voinţa cetăţenilor din Hong Kong ar fi foarte destabilizatoare şi ar fi puternic condamnată de Statele Unite şi de comunitatea internaţională", a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane Morgan Ortagus.
Parlamentul chinez a anunţat joi că va studia în următoarele zile o lege privind "protejarea securităţii naţionale" în Hong Kong. Aceasta intenţionează să consolideze "mecanismele de aplicare" în acest domeniu în fosta colonie britanică zguduită în 2019 de proteste împotriva autorităţilor de la Beijing care au avut uneori un caracter violent.
"Nu ştiu despre ce este vorba, pentru că încă nu ştie nimeni. Dacă se va întâmpla acest lucru, vom răspunde foarte puternic la această problemă", a declarat Donald Trump, întrebat în legătură cu acest subiect.
Potrivit Departamentului de Stat al SUA, acest proiect de lege "subminează angajamentele şi obligaţiile asumate de Republica Populară Chineză în Declaraţia comună sino-britanică', care asigură o anumită autonomie Hong Kong-ului după retrocedarea sa Chinei de către Marea Britanie în 1997.
"Am îndemnat Beijingul să îşi respecte angajamentele", în special în ceea ce priveşte "gradul ridicat de autonomie" a Hong Kong-ului, a insistat Morgan Ortagus.
Secretarul de stat american Mike Pompeo a declarat recent că a amânat transmiterea unui raport anual Congresului privind respectarea autonomiei Hong Kong-ului de către Beijing pentru pentru a ţine cont de posibile noi măsuri pe care le-ar adopta autorităţile chineze în această perioadă.
Americanii avertizează China în privinţa adoptării unei legi referitoare la securitatea Hong Kong-ului
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

474
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
474

1.496
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
1.496

1.250
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
1.250

1.729
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
1.729

1.136
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.136

1.831
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
1.831

599
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
599

3.192
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
3.192

1.337
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
1.337

1.422
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
1.422

1.172
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
1.172

1.842
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
1.842

134
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
134















Comentează