Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, precum şi cea a Municipiului Bucureşti au efectuat, în luna iunie, 9.507 controale în unităţile din industria agroalimentară, în urma cărora au aplicat amenzi în valoare de aproape 1,4 milioane lei, conform unui comunicat al ANSVSA remis, marţi, AGERPRES.
Controalele inspectorilor sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală au vizat operatorii din industria alimentară, care îşi desfăşoară activitatea în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, pâinii şi produselor de patiserie, altor produse alimentare, băuturilor răcoritoare şi alcoolice.
Ca urmare a neregulilor constatate şi a încălcării prevederilor legislaţiei în domeniul siguranţei alimentelor, s-au aplicat 187 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1,381 milioane de lei.
"Acţiunile de verificare efectuate la nivel naţional pe baza Programului de supraveghere şi control pentru anul 2024 au vizat aspecte privind respectarea de către operatorii alimentari a condiţiilor de înregistrare, autorizare şi funcţionare a unităţilor, a modului de întreţinere şi igienizare a spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, a condiţiilor de prelucrare şi de depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, a cerinţelor de trasabilitate şi a celor privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului (sistemul HACCP)", precizează ANSVSA.
Controalele efectuate de inspectorii ANSVSA se concentrează în principal pe prevenţie şi consilierea operatorilor din industria alimentară. Sancţiunile contravenţionale sunt acordate în momentul în care deficienţele constatate iniţial nu au fost remediate în intervalul de timp stabilit sau pun în pericol sănătatea consumatorilor, subliniază sursa citată.
În urma controalelor efectuate, au fost constatate o serie de nereguli, printre care: neconformităţi privind respectarea bunelor practici de igienă şi fabricaţie cum ar fi neîntreţinerea igienică a spaţiilor de depozitare, întreţinerea necorespunzătoare a spaţiilor tehnologice de producţie, lipsa vestiarului şi a grupului sanitar pentru angajaţi, neasigurarea stocurilor corespunzătoare de substanţe destinate operaţiunilor de dezinfecţie, neefectuarea operaţiunilor de DDD în condiţiile legislaţiei specifice domeniului alimentar; neconformităţi privind monitorizarea şi implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP; neconformităţi privind personalul muncitor (neîntocmirea fişelor de aptitudini, neefectuarea cursului de igienă, neatestarea stării de sănătate a personalului); neconformităţi legate de asigurarea trasabilităţii şi conformităţii produselor alimentare (etichetare, buletine de analiză cu rezultate nesatisfăcătoare, ambalaj necorespunzător, produse alimentare cu modificări organoleptice); alte tipuri de neconformităţi de genul desfăşurării de activităţi neînregistrate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, nerespectarea cerinţelor pentru importul produselor alimentare, transportul alimentelor cu mijloace neînregistrate sanitar - veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.
În timpul controalelor efectuate în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe pentru efectuarea de analize de laborator, conform procedurilor şi instrucţiunilor din Programul de supraveghere şi control, urmărindu-se conformitatea produselor alimentare, încadrarea calităţii acestora în limitele maxime admise, privind prezenţa de reziduuri de pesticide, contaminanţi şi alte substanţe interzise în alimente.
De asemenea, s-au prelevat probe de pe suprafeţe/ustensile de lucru în unităţile de industrie alimentară, în vederea verificării conformităţii în ceea ce priveşte respectarea criteriilor microbiologice în alimente.
Amenzi de aproape 1,4 milioane de lei aplicate, în iunie, operatorilor din industria alimentară
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

3
Exporturile agroalimentare ale UE au atins un maxim istoric în 2025
3

48
Leul s-a depreciat în raport cu principalele valute
48

1.677
Alertă pe piața alimentelor după acordul UE–Mercosur. Șeful ANSVSA anunță controale stricte: 'Standardele nu sunt negociabile'
1.677

8
Digital Innovation Summit Bucharest 2026 s-a încheiat la Palatul Parlamentului
8

377
Curs valutar, 13 martie
377

2.721
FOTO-VIDEO Revoluție în industria auto: Un producător de anvelope a inventat roțile cu 'gheare' / Cum funcționează noua tehnologie
2.721

51
Războiul din Iran schimbă modul în care muncesc angajații din Asia de Sud-Est
51

28
Acţiunile TeraPlast intră în categoria Premium a Pieţei Reglementate a BVB
28

23
Fonduri PNRR pentru turism: Organizațiile de Management al Destinației pot accesa până la 300.000 euro
23

16
Peste 20 de lideri europeni ai economiei circulare participă la Resource Recovery Summit 2026, la București
16

107
”Bula” de prosperitate continuă din București s-a spart
107

31
INS: Spor natural negativ în ianuarie; Decesele, de două ori mai numeroase decât naşterile
31

26
Guvernul sud-coreean ia în calcul sprijin suplimentar pentru consumatori, pe fondul crizei energetice globale
26

















Comentează