O alunecare de teren şi inundaţiile cauzate de ploile torenţiale au provocat decesul a cel puţin 41 de persoane, în ultima săptămână, în Nepal şi India, au anunţat autorităţile luni, înainte de încheierea sezonului musonic care, în acest an, a lăsat în urmă sute de morţi în Asia de Sud, relatează Reuters.
Zece persoane, printre care patru copii, şi-au pierdut viaţa după ce o alunecare de teren a îngropat, duminică, cinci case într-o zonă îndepărtată din vestul Nepalului, a declarat un reprezentant al Ministerului de Interne.
Cel puţin 269 de persoane au murit anul acesta, majoritatea în regiunile montane din Nepal, în urma alunecărilor de teren şi a inundaţiilor, în timp ce alte 76 sunt date dispărute.
Sezonul musonic începe în Asia de Sud în luna iunie şi se încheie în septembrie.
În statul Gujarat din vestul Indiei, 14 persoane au murit în ultimele două zile în urma unor incidente asociate ploilor torenţiale şi inundaţiilor, au indicat reprezentanţii Centrului de Răspuns la Situaţii de Urgenţă din acest stat.
Cantităţile de ploaie consemnate în Gujarat au fost cu 10% peste valorile medii din această perioadă, potrivit guvernului local. În regiunea deşertică din acest stat, Kutch, cantităţile de precipitaţii sub formă de ploaie au fost cu 3,5 ori mai mari decât valorile medii.
Ploi însemnate cantitativ sunt prognozate în continuare în mai multe regiuni ale statului Gujarat în următoarele două zile, potrivit Departamentului de Meteorologie din India.
În statul Odisha, spre est, inundaţiile au provocat în ultima săptămână decesul a cel puţin 17 persoane. De asemenea, mii de locuitori au fost evacuaţi din cauza intemperiilor care au afectat în total peste o jumătate de milion de persoane, conform autorităţilor.
În timpul actualului sezon musonic, sute de persoane au murit în statul nord-estic Assam şi în ţara învecinată Bangladesh.
Alunecări de teren în India și Nepal - Cel puțin 41 de persoane au murit
București
2°C
Articole Similare

5
CENTCOM: Aproape 200 de militari americani au fost răniţi până în prezent în războiul cu Iranul
5

515
VIDEO Atac cu dronă asupra hotelului Al-Rashid din Bagdad. Cine se afla în interior la acel moment
515

460
Trump lansează o declarație despre Iran: 'Nu știm cine este liderul lor. Nu avem nicio idee cine sunt'
460

40
Liderii a cinci ţări occidentale: O ofensivă terestră israeliană de mare amploare în Liban "trebuie evitată"
40

2.897
VIDEO Un nou conflict militar escaladează la nivel global: Capitala Afganistanului zguduită de un atac pakistanez
2.897

37
Libanul a înregistrat peste un milion de cetăţeni strămutaţi
37

18
Aeroportul din Berlin va fi închis miercuri din cauza grevei
18

28
Preşedintele Volodimir Zelenski va face o vizită marţi la Londra
28

1.725
Vara trebuie oprit internetul! Propunere controversată a ideologului lui Putin: 'Există viață. Iarna, într-un bârlog sau ghemuit ca un vierme, poți folosi în continuare'
1.725

3.119
Trump, iritat de 'lipsa de entuziasm' a aliaților pentru misiunea din Strâmtoarea Ormuz: 'De 40 de ani noi vă protejăm, iar voi nu doriţi să vă implicaţi în ceva foarte minor'
3.119

3.464
Strâmtoarea Ormuz nu este pentru toată lumea. Țările care au permisiunea de a tranzita
3.464

2.608
În SUA se discută despre o posibilă mișcare pentru alegerile prezidențiale din 2028, „Draft Rubio”
2.608

103
Friedrich Merz: Germania nu va participa la războiul împotriva Iranului
103
















Comentează