Reorganizare majoră la ANPC: o treime din posturi ar putea dispărea, iar comisariatele județene ar putea fi desființate (surse)

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 16-03-2026 22:50

Article thumbnail

Sursă foto: focuspress.ro

Autoritățile pregătesc o reorganizare majoră a Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), care ar urma să ducă la reducerea cu aproximativ 34% a celor 1.370 de posturi existente, potrivit unor surse apropiate discuțiilor privind proiectul, scrie news.ro.

Printre măsurile analizate se numără desființarea unui post de vicepreședinte, restructurarea mai multor direcții și reorganizarea comisariatelor teritoriale.

Aproape o treime din posturi ar putea fi eliminate

Conform unei variante de lucru analizate la nivel guvernamental:

  • un post de vicepreședinte ar urma să fie desființat

  • 29 de posturi de conducere din totalul de 76 vor fi eliminate

  • 438 de posturi de execuție din cele 1.293 existente vor fi desființate

În total, reorganizarea ar duce la reducerea cu aproximativ 34% a personalului ANPC.

Comisariatele județene ar putea dispărea

Conform surselor citate, cea mai importantă măsură va fi cea prin care cele 41 comisariate judeţene şi 6 sectoriale vor fi desfiinţate şi înlocuite de 22 de comisariate teritoriale pentru protecţia consumatorilor.

Această măsură implică desfiinţarea a 47 de funcţii publice de conducere de comisar şef adjunct, odată cu înfiinţarea a 22 de funcţii publice de conducere de comisar şef.

Direcții desființate sau transformate în servicii

Mai multe direcţii fie vor fi desfiinţate, fie îşi vor schimba titulatura sau atribuţiile sau vor fi transformate în servicii. Compartimentul audit public intern ar urma să fie desfiinţat. 

Direcţia produse şi servicii financiare, bancare va fi desfiinţată, concomitent, Serviciul produse şi servicii financiare urmând să îşi schimbe titulatura în Serviciul produse şi servicii financiare bancare şi nebancare.

Compartimentul cooperare şi efectuarea schimbului de informaţii cu statele membre se desfiinţează, fiind înlocuit de Serviciul OCDE şi cooperare, cu 8 posturi şi subordonat preşedintelui ANPC.

Direcţia Generală Control şi Supraveghere Piaţă devine Direcţia Control şi Supraveghere Piaţă, condusă de un director. Funcţia de comisar şef se desfiinţează, fiind instituită cea de director adjunct. 

Un alt compartiment care se desfiinţează este cel de control produse şi servicii metale şi pietre preţioase, iar Direcţia management reclamaţii online devine serviciu, au mai indicat sursele citate.

De asemenea, Direcţia de soluţionare alternativă a litigiilor devine serviciu, la fel şi Centrul European al Consumatorilor.

Proiectul de restructurare a ANPC ar urma să fie pus în transparenţă în perioada următoare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură0°C
România
Vânt0km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri