Alin Petrache a fost reales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Rugby pentru un nou mandat de patru ani în cadrul Adunării Generale Ordinare şi de Alegeri desfăşurată la Complexul Olimpic ''Sydney 2000'' din Izvorani, notează Agerpres.
Preşedintele în exerciţiu a fost votat cu unanimitate de voturi, de cei 72 de de membrii afiliaţi prezenţi la Adunarea Generală.
La Adunarea Generală Ordinară şi de Alegeri de la Izvorani au participat 72 (64 prezenţi fizic şi 8 online) din cei 119 membri afiliaţi ai Federaţiei Române de Rugby.
Membrii afiliaţi ai FRR au ales vicepreşedinţii şi membrii din cadrul Biroului Federal. Nici la aceste posturi nu au existat contracandidaţi.
Astfel, cele trei locuri de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Rugby au fost ocupate de Mircea Copaci, Bogdan Marinescu, care au ocupat aceleaşi funcţii şi până acum, şi fostul rugbist Anton Pisaroglu. Toţi au fost aleşi cu unanimitate de voturi.
De asemenea, pentru cele opt locuri de membru din Biroul Federal au fost aleşi cu unanimitate de voturi Marius Tincu, Corneliu Ghenea, Corneliu Negruţ, Neculai Nechitean.
Pentru reprezentarea în Biroul Federal a cluburilor de copii şi juniori a fost votat Andrei Szemerjai, din partea Asociaţiilor Judeţene de Rugby şi a Asociaţiilor Municipale de Rugby Bucureşti, Ciprian Popa, iar din partea echipelor din SuperLigă, DNS şi rugby feminin, Emilia Vizitiu şi Ştefan Demci.
Fost căpitan al echipei naţionale de rugby, Alin Petrache, 44 de ani, conduce forul de specialitate din februarie 2017, când a fost ales în unanimitate. Anterior, el a mai ocupat această funcţie în perioada 2009-2014, apoi între 2014-2016 a fost preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
Alin Petrache a fost reales în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Rugby
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

93
Franţa a învins duminică seara, pe teren neutru, echipa naţională a Columbiei, într-un meci amical de pregătire pentru Cupa Mondială 2026
93

30
CAF va modifica regulamentele în urma fiasco-ului de la finala Cupei Africii pe Naţiuni
30

196
Mihai Stoica spune cine ar trebui să conducă naționala României: Doar el poate salva ceva
196

21
CS Dinamo, la a 11-a victorie consecutivă în campionat
21

2.278
Ionuț Lupescu, atac subtil la șeful FRF: 'Nu l-aș fi numit pe Lucescu la națională' / Mesaj pentru selecționer: 'Să îi vină mintea la cap. Să se potolească'
2.278

70
Presa din Slovacia scrie despre Mircea Lucescu, după ce a fost dus la spital: E puțin probabil
70

73
Mircea Lucescu: Am simţit că nu mai pot respira normal. Am mai avut fibrilaţii la Brescia şi anul trecut / Gata, s-a terminat. Cred în potenţialul acestei generaţii. Susţinuţi, ei şi noul selecţioner vor putea reuşi rezultate bune
73

2.239
Mircea Lucescu a vorbit despre clipele grele prin care a trecut: 'Am simțit că nu pot să respir'. Selecționerul spune stop de pe patul de spital: Gata, s-a terminat
2.239

33
România a încheiat preliminariile Campionatului European U18 cu o victorie
33

33
Victorie dramatică pentru SCM Zalău în sferturile Diviziei A1
33

16
CSM Volei Alba-Blaj a câştigat primul meci al semifinalei Diviziei A1
16

34
Echipa masculină de sabie a României, învinsă în finala Cupei Mondiale de la Budapesta
34

31
CS Universitatea Cluj-Napoca va juca pentru locurile 5-6 în campionat
31
















Comentează