Preşedintele SUA Joe Biden se va întâlni vineri prin videoconferinţă cu prim-miniştrii din Australia, India şi Japonia, a anunţat marţi New Delhi, relatează AFP potrivit Agerpres.
Cele patru ţări formează o alianţă informală supranumită ''Quad'', care vizează să contrabalanseze puterea chineză.
Aceasta va fi una dintre primele ''întâlniri'' ale summitului pentru Joe Biden, care a avut deja convorbiri, de la sosirea la Casa Albă, cu premierul canadian Justin Trudeau şi care a promis că va reînnoi legăturile dintre SUA şi aliaţii lor tradiţionali.
Cei patru lideri, între care premierul indian Narendra Modi, vor discuta subiecte precum schimbările climatice şi pandemia de COVID-19, două priorităţi ale preşedintelui american.
De asemenea, liderii vor aborda ''probleme regionale şi globale de interes reciproc şi (..) domeniile de cooperare concretă pentru menţinerea unei regiuni libere şi deschise Indo-Pacific'', a indicat Ministerul de Externe al Indiei într-un comunicat.
Biden, Modi şi liderii guvernelor japonez şi australian Yoshihide Suga şi Scott Morrison vor discuta, de asemenea, despre modalităţi de a asigura siguranţa maritimă şi de a ''garanta o aprovizionare sigură, echitabilă şi la preţuri accesibile'' cu vaccinuri împotriva COVID-19, se adaugă în comunicat.
Alianță împotriva Chinei - India anunţă un summit cu SUA, Japonia şi Australia
București
4°C
Articole Similare

4
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
4

10
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
10

358
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
358

59
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
59

337
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
337

1.077
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
1.077

68
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
68

1.998
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
1.998

4.153
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
4.153

1.981
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
1.981

2.348
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
2.348

1.477
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.477

2.289
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
2.289
















Comentează