Ford şi grupul indian Mahindra & Mahindra (M&M) au anunţat marţi semnarea unui acord privind înfiinţarea unei societăţi mixte în India, o decizie menită să reducă riscurile pentru afacerea locală a grupului auto american şi să scadă costurile dezvoltării şi producerii de vehicule pentru pieţele emergente, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Societatea, evaluată la 275 de milioane de dolari, va da posibilitatea Ford să înregistreze Mahindra ca partener pentru dezvoltarea şi vânzarea de vehicule în India şi pe pieţele emergente, folosind facilităţile de producţie ale grupului auto american din această ţară.
De asemenea, Ford îşi schimbă strategia pentru India, unde nu s-a aliat cu alţi producători locali. În ultimele decenii, producătorul auto american a investit peste două miliarde de dolari în India, dar are o cotă de piaţă de doar 3%, în condiţiile în care grupul Maruti Suzuki deţine 50% din piaţă.
Şeful Ford, Jim Hackett, a declarat că parteneriatul va permite companiei să se extindă în India, unde strategia ar fi trebui să fie diferită.
"Avem alte pieţe emergente unde trebuie să aplicăm aceeaşi politică", le-a spus jurnaliştilor Hackett.
Conform acordului, Ford va transfera majoritatea activelor sale şi angajaţii săi din India către noua companie, dar îşi va păstra fabrica de motoare din Sanand (în statul Gujarat) şi centrul global de afaceri din Chennai. Cele două uzine ale Ford (una în Chennai şi cealaltă în Sanand) vor fi mutate la societatea mixtă. Cele două unităţi au o capacitate anuală de producţie de 440.000 de vehicule. Maşinile produse sub brandul Ford vor fi vândute în India şi pe pieţele emergente.
În prezent, Ford îşi produce şi îşi vinde maşinile în India printr-o subsidiară pe care o deţine integral. De asemenea, în 2017, a format cu Mahindra o alianţă strategică. Cei doi producători auto anunţaseră anterior că intenţionează să construiască împreună noi maşini, inclusiv SUV-uri şi vehicule electrice.
Oficialii Ford cred că India ar putea deveni o piaţă cheie pentru vehiculele electrice, deoarece Guvernul vrea să elimine motoarele cu combustie internă până în 2030.
Ford, al doilea mare producător auto din SUA, este prezent şi pe piaţa din România.
Alianță între Ford și Mahindra & Mahindra în India
Explorează subiectul
Articole Similare

1.181
Se conturează o opoziție armată față de regimul de la Teheran - Baza se află în Irak
1.181

36
Corpurile a şapte migranţi găsite pe o plajă din vestul Libiei
36

2.608
VIDEO Uciderea baronului drogurilor din Jalisco a declanșat un adevărat război în Mexic - Haos pe străzi și pe aeroporturi/ Este o zonă de război la sol în Jalisco și Puerto Vallerta
2.608

1.692
Cazul Epstein explodează la poliția londoneză - Detalii despre relația dintre prințul Andrew și Jeffrey Epstein
1.692

47
Siria a închis tabăra unde au fost ţinute în detenţie rude ale jihadiştilor Statului Islamic
47

2.231
Iranul se pregătește de război - Contract de jumătate de miliard de dolari cu Rusia
2.231

3.510
Acuzații grave. O cunoscută influenceriță a murit la doar 27 de ani. Tocmai făcuse o operație estetică
3.510

2.782
Cel mai puternic cartel al drogurilor a fost decapitat - Lovitură dură pentru traficanții mexicani
2.782

114
Furtună de zăpadă la New York - Zohran Mamdani a anunţat o interdicţie temporară de deplasare
114

1.421
Viktor Orban, dezlănțuit în prima zi de campanie: 'Oricine ne mușcă își va rupe dinții' / Critici în rafală la adresa Ucrainei și Europei
1.421

1.908
Ungaria șochează Europa: Va bloca cel de-al 20-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei
1.908

3.184
Frustrarea lui Trump: De ce nu a capitulat Iranul?
3.184

60
Tarifele lui Trump - UE aşteaptă de la SUA să respecte acordul comercial din 2025
60

















Comentează