Un influent membru al Adunării Naţionale Democrate (RND), principalul aliat al Frontului de Eliberare Naţională (FLN) aflat la putere în Algeria, a stârnit stupoare după ce a declarat, marţi seara, că Algeria a fost condusă în ultimii ani de "forţe neconstituţionale", informează miercuri AFP preluată de Agerpres.
"Există forţe neconstituţionale (...) care sunt peste tot. Algeria a fost condusă de aceste forţe cel puţin în ultimii cinci, şase sau şapte ani", a declarat Seddik Chihab la postul privat El Bilad, în condiţiile în care preşedintele Abdelaziz Bouteflika se confruntă cu o mişcare de contestare inedită în cei 20 de ani cât s-a aflat la putere.
Seddik Chihab susţine că nu ştie "cine decide cu adevărat" la preşedinţie. Purtător de cuvânt al RND, condus de fostul premier Ahmed Ouyahia care a susţinut candidatura lui Bouteflika pentru un al cincilea mandat, el a declarat că partidul său "s-a înşelat" şi a dat dovadă de "lipsă de perspicacitate".
Unul câte unul susţinătorii preşedintelui Bouteflika părăsesc nava, printre care trei importante asociaţii având legătură cu Războiul de Independenţă care s-au distanţat după a doua vineri de manifestaţii pe teritoriul Algeriei.
Bouteflika (82 de ani), slăbit de sechelele unui accident vascular cerebral din 2013, a renunţat în final, la 11 martie, să candideze pentru al cincilea mandat, în faţa unei mişcări de contestare ce nu slăbeşte din intensitate din 22 februarie. Însă el şi-a prelungit de fapt actualul mandat dincolo de data la care expiră acesta, 28 aprilie, amânând alegerile prezidenţiale, prevăzute iniţial pentru 18 aprilie, până la încheierea unei viitoare Conferinţe naţionale însărcinată cu reformarea ţării şi cu elaborarea unei noi Constituţii.
O decizie care a fost respinsă de mare parte din populaţia ţării, care a ieşit în stradă vineri, în a patra serie de manifestaţii gigantice de pe teritoriul Algeriei, prin care se cere plecarea de la putere a lui Bouteflika, a anturajului şi a sistemului său.
Algeria este condusă de forţe neconstituţionale, acuză un partid aflat la putere
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.994
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
1.994

1.031
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.031

85
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
85

1.500
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.500

87
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
87

57
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
57

6.959
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
6.959

18
Taiwanul va cumpăra noi pachete de armament din SUA - Parlamentul și-a dat acordul
18

2.265
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
2.265

3.191
Cel mai romantic oraș din Europa nu este unde te-ai aștepta. Destinația care a depășit Parisul și Veneția
3.191

7.348
S-a aflat cine a doborât avionul cisternă american din Irak: ”în apărarea suveranităţii şi spaţiului aerian al ţării noastre”
7.348

171
Gardienii Revoluției amenință: un răspuns mai puternic decât ultima dată dacă izbucnesc noi proteste
171

3.650
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
3.650

















Comentează