Partidul Democrat (PD) din Republica Moldova a decis vineri să cedeze puterea guvernului învestit de majoritatea ACUM - PSRM, a anunţat Vladimir Cebotari, vicepreşedintele PD.
"Aceasta e singura modalitate legală prin care se poate face acest lucru în situaţia juridică în care ne aflăm. Toţi miniştrii urmează să demisioneze de azi. Decizia noastră are efectiv politic şi va fi un semnal clar că PD nu se ţine de putere, lucru pe care îl spunem de mai multe zile. Decizia noastră nu va soluţiona însă problema blocajului politic şi instituţional în care se află ţara", a afirmat el.
'Având în vedere situaţia actuală, am decis să ne retragem de la guvernare prin demisia executivului' condus de premierul Pavel Filip, a declarat Cebotari.
În opinia sa, cel mai probabil se va ajunge la alegeri anticipate 'mai devreme sau mai târziu'.
De la sfârşitul săptămânii trecute în Republica Moldova s-a instalat o dualitate de putere. Sâmbăta trecută, Partidul Socialiştilor (prorus) al lui Igor Dodon s-a aliat cu Blocul ACUM (PAS plus PPDA) şi au învestit un nou guvern condus de premierul Maia Sandu.
A doua zi, la solicitarea Partidului Democrat (PD), care până atunci negociase cu socialiştii formarea unei alianţe majoritare, Curtea Constituţională a Republicii Moldova, despre care se spune că este aservită liderului democraţilor, Vlad Plahotniuc, a decis suspendarea temporară a lui Igor Dodon din funcţia de preşedinte, iar premierul în exerciţiu, Pavel Filip, a fost numit preşedinte interimar. De asemenea, Curtea Constituţională a decis dizolvarea noului legislativ rezultat în urma alegerilor din 24 februarie, vechiul guvern convocând alegeri legislative anticipate pentru 6 septembrie.
În urma alegerilor din 24 februarie, în parlamentul de la Chişinău au intrat socialiştii lui Igor Dodon - 35 de deputaţi, PD (condus de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc) - 30, Blocul ACUM (PAS plus PPDA)- 26 , Partidul Shor - 7 şi trei deputaţi independenţi.
ALERTĂ - Partidul lui Plahotniuc anunţă OFICIAL că predă puterea în Republica Moldova
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

549
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
549

371
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
371

834
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
834

40
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
40

430
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
430

1.646
Cristian Diaconescu cere ca România să fie la masa negocierilor celor mari: 'Se joacă tare, se joacă sus. Trebuie să fim acolo'
1.646

887
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
887

1.279
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.279

1.869
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, iese la atac: Guvernul Bolojan a construit un proiect de buget mincinos de la cap până la coadă
1.869

3.346
Claudiu Târziu, după votul din Parlament pe solicitarea SUA: "Opoziția a căzut într-o capcană. AUR sigur e deranjat de eticheta de anti-americani"
3.346

4.291
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
4.291

1.741
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.741

700
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
700
















Comentează