Şase cetăţeni din Siria şi Irak au fost opriţi duminică, la frontiera cu Ungaria, de poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş, în încercarea lor de a trece ilegal graniţa cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen, informează agerpres.ro.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea, cei şase, trei bărbaţi şi trei femei, au fost descoperiţi în cursul nopţii de duminică, în jurul orei 02,30, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale. Migranţii se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria.
Persoanele în cauză au fost reţinute la aproximativ 100 de metri interior faţă de linia de frontieră şi au fost duse la sediul Sectorului PF Borş pentru cercetări.
Cu ocazia verificărilor preliminare, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Siria şi Irak, femeile cu vârste cuprinse între 20 şi 37 de ani, iar bărbaţii între 27 şi 37 ani, toţi fiind solicitanţi de azil în România. Aceştia au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.
"În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun", se arată în comunicatul ITPF Oradea.
Alertă la granița cu Ungaria: Șase sirieni și irakieni, opriți de polițiștii de frontieră
București
13°C
Articole Similare

204
Viorel Cerbu, propus la șefia DNA: 'Cea mai mare problemă este instabilitatea cadrului normativ'. Ce avertisment a lansat / CSM a avizat cu unanimitate numirea sa
204

2
Statul schimbă regulile ajutoarelor pentru a împinge transportul spre soluții 'verzi'
2

15
Acord de recunoaștere în dosarul primarului din Flămânzi. DNA sesizează Tribunalul
15

26
Bărbat prins beat în trafic de trei ori, în patru ore. Prima dată conducea bicicleta, apoi a plecat la volan
26

19
Ministerul Educaţiei a lansat în consultare metodologia privind elaborarea şi gestionarea portofoliului profesional al cadrului didactic
19

4.013
Se creionează o majoritate ad-hoc în Parlament: PSD, AUR și PACE susțin scutirea de la plata CASS pentru mame și invalizi
4.013

76
Accident cumplit pe DN2–E85, în Buzău: două persoane si-au pierdut viața după o coliziune urmată de incendiu
76

53
Alexandru Rogobete anunţă construirea a patru centre dedicate tratării persoanelor cu dependenţe şi finanţate din fonduri externe
53

4.307
FOTO Accident teribil în București, cu trei mașini: Una a ajuns pe refugiul de tramvai și a lovit trei persoane
4.307

65
Ministrul Sănătăţii, despre dezincriminarea consumului de droguri: "Este o discuţie întreagă"
65

30
Poliţia Locală a măsurat nivelul de zgomot în Centrul Vechi: amenzile pot ajunge la 60.000 de lei
30

6.526
Polițistă din Ilfov, "vedetă" pe site-uri de videochat: Tânăra a fost "dezbrăcată" de uniformă și riscă să fie dată afară din Poliție
6.526

3.510
Ministra Mediului face amenințări după ce au fost descoperite țevi îngropate în nisip, suspectate că evacuau ape netratate în mare
3.510
















Comentează