Un avion al companiei Air Canada, care efectua zborul 88 de la Shanghai cu destinaţia Toronto, a fost nevoit să facă o escală de urgenţă la Calgary - vestul Canadei - miercuri după-amiază pentru a permite acordarea de îngrijiri medicale pentru 21 de pasageri răniţi în timp ce avionul traversa o zonă cu violente turbulenţe atmosferice, relatează Ici Radio-Canada.
Aeronava de tipul Boeing 777-300 ER transporta 332 de pasageri şi 19 membri ai echipajului.
Cei 21 de pasageri, între care trei copii, au fost transportaţi la un spital după sosirea lor la Calgary, viaţa lor nefiind în pericol. Traversarea zonei cu turbulenţe a durat 45 de minute.
Unul dintre pasageri a relatat presei că echipajul a acţionat cu mult profesionalism. "(...) toţi membrii echipajului au avut un comportament exemplar. Pasagerii au fost zgâlţâiţi şi unii dintre ei au suferit răni uşoare. Ar fi putut fi mult mai rău", a spus acesta.
Potrivit unui site de supraveghere a traficului aerian, avionul a deviat de la ruta sa în timp ce survola nordul Columbiei Britanice.
Air Canada a avertizat Biroul de Securitate al Transporturilor (BST), care a trimis un anchetator la aeroportul din Calgary, potrivit Juliei Leroux, o purtătoare de cuvânt a BST, informează Agerpres.
ALERTĂ la bordul unui avion: Zeci de pasageri răniţi
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

142
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
142

1.491
În această dimineață, prețurile benzinei și motorinei au bubuit în România: Motorina a sărit de pragul psihologic de 9 lei/l
1.491

3.579
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
3.579

1.961
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
1.961

4.147
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
4.147

3.462
Donald Trump a luat o măsură care va genera mari controverse: Ridică sancțiunile impuse Rusiei și permite cumpărarea de petrol rusesc
3.462

5.155
VIDEO Iranul a reușit să enerveze rău de tot Franța! Emmanuel Macron a explodat, după atacul asupra bazei franceze, în urma căruia un soldat a murit și mai mulți sunt răniți
5.155

2.787
S-a apucat să își reconstruiască o casă și a găsit o comoară uriașă: Era ascundă dinainte de marea revoluție
2.787

3.410
Descoperire surprinzătoare: Alimentul banal de la micul dejun care ar putea reduce riscul unui cancer periculos
3.410

2.401
Medic veterinar trage un semnal de alarmă: Schimbarea trecută cu vederea care apare la animalele de companie înainte să moară
2.401

2.277
Codul secret al telefonului care te poate ajuta dacă este furat. Cum îl afli în cinci secunde
2.277

4.214
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
4.214

853
Trupa Holograf a anunțat când și unde pot veni fanii să-și ia rămas bun de la basistul Iulian Mugurel Vrabete
853

















Comentează