Disidentul rus Aleksei Navalnîi, care se află după gratii, a anunţat luni pe Instagram că o comisie a închisorii l-a desemnat drept extremist şi terorist, transmite Reuters.
Navalnîi a relatat că a fost chemat în faţa unei comisii care a votat în unanimitate în favoarea acestei modificări de statut.
Măsura creşte presiunile oficiale asupra celui mai cunoscut critic de pe plan intern al preşedintelui rus Vladimir Putin.
Navalnîi a încercat să minimalizeze anunţul, salutând faptul că de acum nu mai este considerat susceptibil să fugă şi va fi vizitat mai puţin frecvent de gardieni în cursul nopţii.
"Doar că acum am un semn deasupra celulei care spune că sunt terorist", explică Navalnîi în postarea publicată cu ajutorul avocaţilor săi.
Aleksei Navalnîi anunţă că i-a fost schimbat statutul în închisoare - A devenit 'terorist'
Explorează subiectul
Articole Similare

314
Programul din umbră: planul prin care CIA încerca să controleze mintea umană
314

152
Congresul SUA, în fața unei decizii importante: va stabili dacă NASA va construi o bază pe Lună
152

32
Congresul al IX-lea din Coreea de Nord, încheiat cu paradă militară și 'jurământ de credință' pentru Kim Jong Un
32

309
Descoperire majoră în Brazilia: urmele unui impact vechi de 6,3 milioane de ani ies la lumină
309

40
Prinţul Harry şi soţia sa Meghan au sosit miercuri în Iordania, unde au vizitat Tabără de Refugiaţi sirieni de la Zaatari
40

602
Cuba anunță că forțele sale au ucis patru persoane aflate pe o ambarcațiune înregistrată în SUA
602

217
Donald Trump a spus că două reprezentante musulmane ar trebui expulzate după discursul său privind starea uniunii
217

755
Un nou studiu a dezvăluit ce efecte are alcoolul asupra creierului
755

21
O nouă perspectivă asupra scrierii: simboluri din Epoca de Piatră, vechi de 40.000 de ani
21

181
Astronomii au descoperit o nouă exoplanetă: un lucru o face extrem de spectaculoasă
181

514
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au continuat atacurile asupra Ucrainei. Au lansat 115 drone în ultimele ore
514

1.265
Domeniul neașteptat care câștigă teren odată cu îmbătrânirea populației
1.265

671
Chinezii au creat o baterie capabilă să suporte peste 120.000 de cicluri de încărcare. Cum ar putea ajunge pe piață
671

















Comentează