Blocul Poroşenko a obţinut 23% din voturi în alegerile parlamentare desfăşurate duminică în Ucraina, iar Blocul de Opoziţie (aliaţii fostului preşedinte Viktor Ianukovici) 8%, depăşind astfel pragul minim necesar pentru accederea în parlament, relevă primele sondaje la ieşirea de la vot (exit-polls).
Pe poziţia a doua s-a plasat Frontul Popular, al premierului Arseni Iaţeniuk (21%), urmat de Samopomitch (13%), partid compus din tineri reprezentanţi ai societăţii civile şi din combatanţi veniţi din Est. Aceste două formaţiuni sunt favorabile unei ofensive mai dure contra separatiştilor proruşi din estul ţării, unde luptele s-au soldat cu peste 3.700 de morţi începând din luna aprilie.
Cu aproape 8% din sufragii, Blocul de Opoziţie depăşeşte pragul de 5% necesar intrării în parlament, spre deosebire de Partidul comunist, care a fost votat de numai 3% din alegători.
Vor mai fi reprezentate în parlament Partidul Radical (condus de Oleh Liaşko, 6% din sufragii), formaţiunea naţionalistă Svoboda (6% din voturi) şi partidul Batkivşcina, al fostului premier Iulia Timoşenko (5,4% din sufragii).
Rata prezenţei la vot a fost de aproape 40%.
Aceste alegeri au fost convocate de preşedintele Petro Poroşenko, ales în luna mai încă din primul tur de scrutin.
''Putem spune astăzi că o treime dintre alegători sprijină demersul preşedintelui pentru realizarea de reforme în vederea aderării la Uniunea Europeană'', a spus liderul Blocului Poroşenko, Iuri Luţenko.
Scrutinul de duminică a fost umbrit de conflictul dintre forţele ucrainene şi separatiştii proruşi din bazinul minier Donbas, ce s-a soldat potrivit ONU cu peste 3.700 de morţi începând din aprilie şi a constrâns peste 800.000 de persoane să îşi părăsească locuinţele. Pe de altă parte, în jur de cinci milioane de alegători, din cele 36 de milioane din întreaga ţară, nu au putut vota, în Crimeea, anexată de Rusia în martie, şi în zonele controlate de separatişti din est. Drept urmare, 27 de locuri de deputaţi vor rămâne goale., scrie agerpres.
Alegeri parlamentare Ucraina: Pro-europenii au câștigat cele mai multe mandate
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

387
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
387

1.508
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.508

615
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
615

2.605
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
2.605

959
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
959

4.840
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
4.840

2.818
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.818

1.650
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.650

91
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
91

30
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
30

30
Ministrul apărării, Radu Miruţă, s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în România: Prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice contribuie la consolidarea securităţii naţionale
30

1.695
Thuma (PNL) cere un buget echitabil pentru județul Ilfov: „Am obligația să apăr interesul cetățenilor”
1.695

1.669
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.669
















Comentează