Preşedintele polonez Andrzej Duda, care candidează pentru un al doilea mandat, a primit marţi susţinerea sindicatului Solidaritatea, apropiat de conservatorii aflaţi la putere, cu care a semnat un "acord-program", informează AFP potrivit Agerpres.
Alegerile prezidenţiale ar putea avea loc în Polonia duminica viitoare, doar prin corespondenţă, însă acest scrutin, dorit de partidul conservator naţionalist aflat la putere Lege şi Justiţie (PiS) şi criticat puternic de opoziţie, este învăluit în multe incertitudini legale, constituţionale şi tehnice şi ar putea fi amânat.
Acordul între Duda şi Solidaritatea - sindicatul-moştenitor al mişcării ce a făcut să se prăbuşească regimul comunist în Polonia, în 1989, astăzi apropiat PiS - este o a doua ediţie a celui pe care cele două părţi l-au încheiat în urmă cu cinci ani, în timpul campaniei ce l-a adus pe candidatul PiS la conducerea statului.
Acordul conţine elemente-cheie ale programului electoral al lui Duda, printre care trecerea la pensionarea în funcţie de numărul de ani munciţi, nu de vârsta angajatului, cum este cazul acum, a precizat preşedintele sindicatului Solidaritatea, Piotr Duda, care nu are nicio legătură de rudenie cu şeful statului polonez.
La aceasta se adaugă o alocaţie de solidaritate pentru persoanele care şi-au pierdut locul de muncă din cauza pandemiei, precum şi promovarea de acorduri colective de muncă.
În timpul celor cinci ani de preşedinţie a lui Andrzej Duda, "noi ne-am putut baza întotdeauna pe preşedinte, în situaţii dificile", a declarat liderul Solidaritatea după semnarea acordului.
Făcând în mod direct aluzie la campania electorală - practic inexistentă din cauza pandemiei - el a afirmat că unul dintre candidaţii opoziţiei la preşedinţie, liderul partidului conservator ţărănist PSL, Wlasdyslaw Kosiniak-Kamysz, "a strălucit îndeosebi" în calitate de ministru în procedura ce a dus, în 2012, la creşterea vârstei de pensionare.
Majorată la acea dată la 67 de ani pentru ambele sexe, vârsta de pensionare a fost redusă în 2017 la 60 de ani pentru femei şi la 65 de ani pentru bărbaţi, după instalarea PiS la putere în urma alegerilor legislative din 2015.
Alegeri în Polonia - Președintele Duda a semnat un acord-program cu sindicatul Solidaritatea
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

18
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
18

409
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
409

19
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
19

720
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
720

34
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
34

1.502
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
1.502

90
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
90

610
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
610

774
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
774

1.214
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.214

1.751
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.751

751
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
751

1.115
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
1.115
















Comentează