Tirurile care aşteaptă ieşirea din România prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse formează, miercuri, o coadă de aproximativ trei kilometri pe prima bandă de mers a DN 5, din cauza lucrărilor efectuate pentru asfaltarea sensului giratoriu de la intrarea în municipiul Giurgiu.
"În ultimele 24 de ore s-au prezentat la intrarea în ţară 999 de camioane, iar la ieşirea din ţară, 1.109 camioane. Totodată au intrat în ţară, în ultimele 24 de ore, 786 de autoturisme şi au ieşit 799. În acelaşi interval de timp au mai intrat în ţară 24 de autocare şi au ieşit 21 de autocare, iar la microbuze am înregistrat un număr de 350 pe sensul de intrare în ţară şi 253 pe sensul de ieşire din ţară", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt a ITPF Giurgiu, Alina Cocoru.
Ea spune că tirurile au format o coadă de aproximativ trei kilometri pe DN 5 ca urmare a semaforizării intersecţiei de la intrarea în municipiul Giurgiu, din cauza lucrărilor de refacere a sensului giratoriu.
Potrivit site-ului Poliţiei de Frontieră, timpul de aşteptare la ieşirea din România prin PTF Giurgiu pentru camioane este de 80 de minute şi pentru autoturisme este de 20 de minute, iar la intrarea în ţară tipul de aşteptare pentru camioane este de 40 de minute şi de 20 de minute pentru autoturisme.
Aglomerație la PTF Girugiu - Timpul de așteptare ajunge la 80 de minute
București
12°C
Articole Similare

7
Cinci persoane reţinute după un scandal într-un local din Topliţa
7

538
Blocaj în CSM: avizele pentru Alex Florența și Marius Voineag, amânate din nou după votul de 3 la 3
538

31
Minoră filmată conducând un autoturism în care se afla şi tatăl ei. Ambii sunt cercetaţi penal
31

1.174
Viorel Cerbu, propus la șefia DNA: 'Cea mai mare problemă este instabilitatea cadrului normativ'. Ce avertisment a lansat / CSM a avizat cu unanimitate numirea sa
1.174

23
Statul schimbă regulile ajutoarelor pentru a împinge transportul spre soluții 'verzi'
23

36
Acord de recunoaștere în dosarul primarului din Flămânzi. DNA sesizează Tribunalul
36

41
Bărbat prins beat în trafic de trei ori, în patru ore. Prima dată conducea bicicleta, apoi a plecat la volan
41

25
Ministerul Educaţiei a lansat în consultare metodologia privind elaborarea şi gestionarea portofoliului profesional al cadrului didactic
25

4.516
Se creionează o majoritate ad-hoc în Parlament: PSD, AUR și PACE susțin scutirea de la plata CASS pentru mame și invalizi
4.516

98
Accident cumplit pe DN2–E85, în Buzău: două persoane si-au pierdut viața după o coliziune urmată de incendiu
98

71
Alexandru Rogobete anunţă construirea a patru centre dedicate tratării persoanelor cu dependenţe şi finanţate din fonduri externe
71

5.035
FOTO Accident teribil în București, cu trei mașini: Una a ajuns pe refugiul de tramvai și a lovit trei persoane
5.035

70
Ministrul Sănătăţii, despre dezincriminarea consumului de droguri: "Este o discuţie întreagă"
70
















Comentează