La Frankfurt a început miercuri procesul unui cetăţean elveţian inculpat pentru spionarea fiscului german, într-un dosar în care autorităţile elveţiene sunt suspectate de Berlin că au vrut să obstrucţioneze lupta împotriva fraudei fiscale, relatează AFP, conform agerpres.ro.
Procesul cetăţeanului elveţian de 54 de ani, identificat pentru moment ca Daniel M. şi care riscă până la cinci ani de închisoare, ar urma să dureze până la mijlocul lunii decembrie.
Povestea uimitoare a acestui spion, fost poliţist arestat în Germania în aprilie şi încarcerat de atunci, a stârnit proteste la Berlinul, unde ministrul de externe german Sigmar Gabriel a denunţat un caz "nemaivăzut".
Între iunie 2011 şi februarie 2015, Daniel M. ar fi spionat pentru serviciile de informaţii elveţiene administraţia fiscală a regiunii germane Renania de Nord-Westfalia (vest), încercând să identifice contribuabilii care îşi ascunseseră averi în Elveţia pentru a se sustrage impozitării.
Acest land, cel mai populat din Germania, se află în fruntea eforturilor de sancţionare a evazioniştilor. În acest scop, administraţia a achiziţionat începând din 2006 CD-uri şi stick-uri USB conţinând informaţii bancare despre germanii care avea conturi în bănci elveţiene.
Procurorul îi reproşează în special lui Daniel M. că a colectat şi apoi transmis Bernei informaţii despre inspectorii fiscului german.
Datorită acestor date, autorităţile elveţiene au lansat urmăriri judiciare şi au emis mandate de arestare împotriva a trei inspectori, acuzaţi că au cumpărat informaţii furate, respectiv CD-uri fiscale.
Cazul a luat o amploare şi mai mare când la începutul lunii mai presa a scris că Daniel M. ar fi reuşit să recruteze o "cârtiţă" chiar în cadrul fiscului din Renania de Nord-Westfalia.
"Serviciul de informaţii care l-a angajat i-a dat acest mandat la începutul lunii decembrie 2012", se poate citi în actul de acuzare consultat de publicaţia elveţiană Le Temps.
Acest informator, rămas neidentificat, era însărcinat să furnizeze "informaţii direct de la sursă" despre colegii săi.
Potrivit Ministerului de Finanţe german, Daniel M. ar fi primit aproximativ 100.000 de euro pentru serviciile sale, dintre care o parte ar fi fost transmisă complicilor săi.
În paralel, Parchetul federal şi-a extins ancheta pentru spionaj la alţi trei cetăţeni elveţieni. Este vorba de agenţi ai Serviciului de informaţii al Confederaţiei (SRC), indicase cotidianul Süddeutsche Zeitung în luna august.
Acest dosar nu a rămas fără consecinţe politice. Ambasadoarea Elveţiei în Germania a trebuit să meargă la Ministerul german al Afacerilor Externe la începutul lunii mai pentru a da explicaţii.
Potrivit agenţiei de presă germane DPA, Daniel M. se află totodată în colimatorul justiţiei din ţara sa. Din 2015, Parchetul elveţian a deschis o anchetă cu privire la rolul său potenţial în furtul de informaţii despre clienţi ai unor bănci elveţiene.
Agent elvețian, judecat pentru spionarea fiscului german
București
6°C
Articole Similare

540
Cel mai romantic oraș din Europa nu este unde te-ai aștepta. Destinația care a depășit Parisul și Veneția
540

2.308
S-a aflat cine a doborât avionul cisternă american din Irak: ”în apărarea suveranităţii şi spaţiului aerian al ţării noastre”
2.308

81
Gardienii revoluției amenință: un răspuns mai puternic decât ultima dată dacă izbucnesc noi proteste
81

1.977
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
1.977

4.602
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
4.602

3.163
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
3.163

3.726
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
3.726

5.069
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
5.069

3.965
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
3.965

1.261
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
1.261

45
Artemis II: NASA vizează începutul lunii aprilie pentru misiunea lunară
45

12.147
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
12.147

4.129
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
4.129

















Comentează