Afirmațiile premierului Bolojan despre cheltuielile din spitale, demontate pas cu pas: „95% manipulare”

Autor: Alice Draghici

Publicat: 19-12-2025 13:39

Article thumbnail

Sursă foto:  Credit: Lucian Alecu / Alamy / Profimedia

Sociologul Cătălin Stoica critică dur declarațiile premierului Ilie Bolojan potrivit cărora spitalele publice ar aloca „95% din bani pe salarii și doar 5% pe pacienți”. Într-o postare amplă pe Facebook, Stoica susține că problema nu este procentul în sine, ci concluziile sugerate de șeful Executivului, pe care le consideră eronate și lipsite de context.

Critică frontală: manipulare, nu analiză

Stoica desființează ideea potrivit căreia faptul că spitalele cheltuiesc 95% din buget pe salarii ar fi un semn de ineficiență. El spune că problema nu este cifra, ci impactul „concluziei sugerate” de Bolojan, pe care o caracterizează ca fiind 95% manipulare și 5% politică publică.

În opinia sociologului, un spital „nu este o fabrică de șuruburi”, ci o instituție în care actul medical este muncă umană calificată, iar în toate sistemele de sănătate din lume salariile reprezintă cea mai mare parte a cheltuielilor. Stoica spune: „Aceasta nu e o anomalie, e normalitatea”.

Eroarea logică a lui Bolojan: plăcinta fixă

Stoica susține că adevărata eroare vine din sugestia că reducerea salariilor ar elibera fonduri pentru medicamente și consumabile.

„Eroarea apare când ni se sugerează că, dacă s-ar tăia din salarii, ar apărea bani pentru analize, medicamente și consumabile. Aceasta este o eroare de tip „sumă fixă” (fixed pie fallacy): presupunerea greșită că bugetul este o plăcintă fixă și că problema e doar cum o împărțim, nu cât de mică este”, afirmă el.

Postarea mai argumentează că reproșul adresat spitalelor — că ar „alege” să aloce majoritatea banilor pe salarii — este un exemplu de „blame shifting”, adică o mutare a responsabilității decizionale de la politica guvernamentală asupra instituțiilor care doar execută regulile date.

Critică a cifrelor scoase din context

Sociologul mai spune că procentul de 95% este folosit fără repere relevante: fără comparații internaționale, fără analiză temporală și fără legătură cu rezultatele tratamentelor. El califică această abordare drept o eroare de context (base rate neglect), care „produce indignare, nu înțelegere”.

Potrivit lui Stoica, problema reală nu este că spitalele cheltuiesc prea mult pe salarii, ci că sănătatea este subfinanțată per total. El adaugă că finanțarea sistemului de sănătate din România este mult sub media europeană și că, deși personalul este plătit mai decent, sistemul rămâne cronic subfinanțat pentru medicamente, echipamente și alte cheltuieli esențiale.

„Problema reală nu este că se dau „prea mulți bani pe salarii”, ci că se dau prea PUȚINI bani sănătății, per total. România finanțează sănătatea mult sub media europeană, iar consecința este previzibilă: personal plătit (în sfârșit) decent, dar pacienți tratați într-un sistem cronic subfinanțat”, susține Stoica.

În concluzie, sociologul spune: „NU salariile mănâncă spitalele. Subfinanțarea le usucă.”

Afirmațiile lui Ilie Bolojan

Premierul Ilie Bolojan a spus recent, într-un podcast realizat de Andi Moisescu, că în sistemul sanitar există spitale în care 95% din banii pe care îi primesc de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate se duc pe salarii, iar pentru medicamente, analize, curățenie și consumabile rămâne „o sumă infimă”.

Bolojan a criticat finanțarea actuală a spitalelor, pe care o consideră disproporționată și neconectată suficient de puternic la rezultate și performanță în actul medical.

El a susținut că regulile de finanțare ar trebui ajustate astfel încât banii să fie alocați în funcție de serviciile medicale efectiv prestate, nu doar de capacitate administrativă sau număr de paturi.

Bolojan, deranjat de „salariile disproporționate” din spitale. Premierul spune că 95% din bani se duc pe lefuri

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri