Trei bărbaţi au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi că au sechestrat, bătut şi şantajat un om de afaceri să renunţe la mai multe contracte şi lucrări derulate de firmele sale, prejudiciul în acest caz fiind de peste un milion de euro.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a trei bărbaţi, persoane fizice, unul dintre ei administrator al unor societăţi comerciale, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea unor infracţiuni de şantaj (comise în forma autoratului şi a complicităţii), lipsire de libertate în mod ilegal şi loviri şi alte violenţe (comise în forma autoratului şi a instigării).
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada aprilie 2021- februarie 2022, în contextul unui presupus litigiu comercial, unul dintre bărbaţi ar fi exercitat acţiuni de ameninţare cu acte de violenţă la adresa unui om de afaceri (persoană vătămată), a soţiei acestuia, dar şi a angajaţilor societăţii pe care acesta o administra, pentru a renunţa la o parte din profitul obţinut ca urmare a executării unor lucrări în cadrul unui contract.
Deşi nu era parte în contractul respectiv, în sprijinul acţiunilor sale, inculpatul ar fi invocat faptul că el ar fi fost cel care "i-a dat lucrarea" omului de afaceri, menţionează anchetatorii.
"Ca urmare a acestor ameninţări, persoana vătămată ar fi fost nevoită să renunţe în favoarea unei societăţi controlate de inculpat la suma totală de 1.672.295 lei (reprezentând preţul lucrărilor efectuate), la restul de lucrări pe care le mai avea de executat în cadrul contractului respectiv, dar şi la materiale în valoare de 1.333.674 lei + TVA", se precizează în comunicat.
De altfel, spun procurorii, la data de 28 februarie, ceilalţi doi bărbaţi, la instigarea primului, ar fi lovit persoana vătămată de mai multe ori în zona capului, după care toţi trei l-ar fi transportat pe acesta cu autoturismul la o locaţie, unde l-ar fi obligat să accepte rezilierea unui contract de închiriere pe care omul de afaceri îl avea încheiat cu o fundaţie. Prin aceste acţiuni, inculpatul, om de afaceri, ar fi dorit ca una dintre firmele pe care le controla să preia mai departe acel contract de închiriere.
"Prin rezilierea acestui contract, partea vătămată ar fi suferit un prejudiciu în valoare de 5.756.969 lei", arată DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
Afaceri cu bâta - DNA a trimis în judecată trei bărbați care au bătut un om de afaceri care le făcea concurență
București
11°C
Articole Similare

1.351
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
1.351

738
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
738

1.541
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
1.541

1.792
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
1.792

1.779
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
1.779

137
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
137

1.670
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.670

5.131
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
5.131

6.080
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
6.080

2.935
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.935

1.027
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.027

101
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
101

690
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
690















Comentează