Aeroportul Mihail Kogălniceanu a sesizat DNA, după ce în presă au apărut informații despre o licitație cu documente false

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 05-08-2025 16:10

Actualizat: 05-08-2025 19:10

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook.com

Conducerea Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu” din Constanța a sesizat DNA, după ce Curtea de Conturi a ridicat o suspiciune de falsificare a unor documente depuse de o firmă participantă la o licitație importantă. Conform anchetei publicate de Snoop.ro, o firmă din Turcia este cercetată pentru falsificarea unor documente care i-au permis să câștige contractul de modernizare a Aeroportului Kogălniceanu, începută în mai 2023, informează Mediafax.

Potrivit unui comunicat transmis marți, Societatea Națională Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța (SN AIMKC SA) a formulat o plângere penală către Direcția Națională Anticorupție (DNA) București, după ce în presă au apărut informații legate de posibile falsuri comise de o firmă turcă implicată într-o licitație publică.

Curtea de Conturi a formulat suspiciunile

Licitația viza proiectul de „Dezvoltare terminal, turn de control și parcare” în cadrul aeroportului constănțean. Suspiciunea a fost semnalată de Curtea de Conturi, în urma unui audit de conformitate finalizat la data de 24 februarie 2025.

„Prin Raportul de audit de conformitate 24.02.2025, Curtea de Conturi a ridicat o suspiciune de fals în ceea ce privește documentele prezentate de către o firmă turcă, parte a asocierii unui consorțiu de firme, la licitația având ca obiect dezvoltarea terminalului, turnului de control și parcării la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța, motiv pentru care SN AIMKC SA a formulat o plângere penală către DNA București”, se arată în comunicat.

Cauza a fost ulterior declinată de DNA București către DNA Constanța, care a transferat-o la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri