Un nou ambulift, de ultimă generaţie, a intrat miercuri în dotarea serviciului specializat al Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB), urmând să fie dat în exploatare în următoarele zile, informează Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat, acest ambulift, care a costat aproximativ 350.000 euro (1,65 milioane lei), se adaugă celor trei existente şi va creşte semnificativ calitatea serviciilor şi operativitatea în deservirea pasagerilor cu mobilitate redusă care tranzitează aeroportul.
Ambuliftul permite transferul direct al pasagerilor cu mobilitate redusă de la poarta de îmbarcare până la uşa avionului (şi invers), atunci când aeronava se află parcată pe o poziţie îndepărtată, pe platformele aeroportului (41% din totalul pasagerilor cu mobilitate redusă de pe AIHCB).
"Persoanele cu mobilitate redusă care tranzitează aeroportul Henri Coandă beneficiază de servicii profesioniste de asistenţă, în conformitate cu Regulamentul UE 1107/2006 privind drepturile persoanelor cu handicap şi ale persoanelor cu mobilitate redusă pe durata călătoriei pe calea aerului. În anul 2018 au beneficiat de astfel de servicii un număr de circa 49.869 pasageri, iar în primele 6 luni din 2019 - 25.161", menţionează reprezentanţii CNAB.
Totodată, CN Aeroporturi Bucureşti a demarat procedurile de achiziţie a două noi autospeciale pentru transportul persoanelor cu mobilitate redusă, respectiv a unor cărucioare dedicate non-metalice, care permit trecerea prin filtrele de control de securitate fără disconfort pentru ocupant
Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti ar un nou ambulift de ultimă generație
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

119
Ilie Bolojan e nimicit după ce mama sa a dat interviu în presă ca să îl apere: Liderii care permit asta sunt niște nulități
119

475
Tribunalul București retrimite la DNA dosarul „Complexul Caraiman”. Instanța: rechizitoriul nu permite stabilirea clară a acuzației
475

4.100
Alertă în România, oamenii au sunat la 112 speriați că a început războiul în țară! Ce erau, de fapt, bubuiturile pe care le-au auzit
4.100

1.146
Alertă de poluare în lacul Vidraru: A fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
1.146

1.381
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.381

21
Unelte de capturat sturion, ridicate de inspectorii Administraţiei Deltei
21

17
Un colegiu lansează o iniţiativă unică – dozator de lapte proaspăt provenit de la ferma şcolii
17

20
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP
20

1.717
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.717

1.071
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
1.071

4.043
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
4.043

45
Autoturism lovit de tren în Hunedoara: pompierii acționează la fața locului
45

2.365
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.365

















Comentează