Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) face apel la reprezentanţii mass-media - TV, radio, presă scrisă şi online - ca duminică să nu prezinte, înainte de încheierea votării pentru alegerea preşedintelui României, sondaje realizate la ieşirea de la urne.
AEP reaminteşte, într-un comunicat transmis AGERPRES, că, potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (5) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "în ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieşirea de la urne, înainte de încheierea votării".
De asemenea, potrivit prevederilor art. 55 lit. y) şi art. 56 alin. (1) şi alin. (2) lit. f) şi g) din aceeaşi lege, nerespectarea dispoziţiilor invocate anterior constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei, iar constatarea contravenţiei este de competenţa Consiliului Naţional al Audiovizualului, în cazul în care aceasta este comisă de radiodifuzori, respectiv de competenţa Autorităţii Electorale Permanente, în cazul în care este comisă de altcineva decât de radiodifuzori.
''Menţionăm că pot efectua sondaje la ieşirea de la urne doar institutele de sondare a opiniei publice sau societăţile comerciale ori organizaţiile neguvernamentale care au în obiectul de activitate realizarea de sondaje de opinie şi care sunt acreditate, în acest sens, prin decizie, de către Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025. Lista institutelor de sondare a opiniei publice/societăţilor comerciale/organizaţiilor neguvernamentale acreditate să efectueze sondaje la ieşirea de la urne poate fi consultată la următorul link: https://prezidentiale2025.bec.ro/acreditari/'', precizează sursa citată.
AEP - apel către mass-media: Să nu se prezinte, înainte de încheierea votării, sondaje realizate la ieşirea de la urne
București
8°C
Articole Similare

104
Kelemen Hunor cere soluții urgente după convocarea lui Sorin Grindeanu: 'Bugetul nu mai poate aștepta'
104

474
Alexandru Rogobete: 'În momentele grele, instinctul unei comunități sănătoase este să îi protejeze pe cei mai vulnerabili'
474

1.028
Ministrul Muncii iese la rampă după blocajul din Parlament și respinge acuzațiile: 'Nu am făcut un amendament care să întoarcă pe dos bugetul și economia'
1.028

2.652
Ion Cristoiu profețește: 'Dacă Kovesi ajunge la SRI sau la Cotroceni, Nicușor Dan e terminat. Ea devine președinte'
2.652

1.430
Daniel Zamfir atacă dur AUR și opoziția după suspendarea ședinței bugetului: 'Fugă de răspundere și cinism grotesc'
1.430

69
Primăria Buzău, haos financiar: Cetățenii 'loviți' la buzunar, milioane dispărute din buget
69

4.745
SURSE Culisele blocajului din coaliție: Bolojan se teme de prăbușirea vânzărilor în magazine
4.745

2.054
Ilie Bolojan, informat de blocajul pe buget din Parlament. Ministrul Finanțelor: 'Trebuie deblocată situaţia / Banii sunt acolo, poate nu sunt în cuantum în care ne-am fi dorit'
2.054

1.635
VIDEO Partidele se dezlănțuie/ USR atacă PSD: Lovesc în oamenii pe care pretind că îi protejează
1.635

4.505
SURSE Sorin Grindeanu a convocat o ședință de urgență cu toți liderii: Inclusiv Ilie Bolojan a fost chemat
4.505

2.474
George Simion se poziționează ca alternativă, după blocajul major din coaliția de guvernare: Spectacolul PSD-PNL o să-i coste mult pe români
2.474

49
Turcan acuză PSD că pune în pericol pensiile și salariile
49

2.546
Alexandru Nazare pleacă din Parlament în plin scandal pe buget: 'Voi face tot posibilul să îi readuc în comisie / Suntem obligați să găsim o soluție'
2.546
















Comentează