Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, afirmă că există o "unitate de vederi" între MApN şi Preşedinţie în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor din sistemul de apărare, subliniind că în şedinţa CSAT de marţea viitoare se va aproba Planul de înzestrare a Armatei.
"Am avut o discuţie prealabilă cu domnul preşedinte Iohannis pe Planul de înzestrare 2017-2026. Şedinţa CSAT a fost convocată pentru a aproba acest Plan de înzestrare. (...) I-am prezentat preşedintelui şi o analiză generală a situaţiei din sistemul militar, i-am prezentat şi cele opt programe majore de înzestrare şi stadiul derulării unor proceduri de achiziţie publică. De asemenea, i-am prezentat câteva direcţii în care vreau să dezvoltăm activităţile Ministerului Apărării, cum ar fi construcţia de clădiri noi şi reabilitarea Spitalului Militar Central. Am făcut anumite dezvoltări pe ceea ce înseamnă încadrarea de personal, altfel spus am făcut o analiză cât mai completă. În plus, am constatat că există o unitate de vederi între MApN şi Preşedinţie pe aceste teme, ceea ce ne va permite o abordare şi constructivă, şi rapidă a tuturor problemelor din sistemul de apărare", a declarat Adrian Ţuţuianu. vineri, pentru AGERPRES.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se va reuni, marţi, la Palatul Cotroceni, pe ordinea de zi a şedinţei conduse de preşedintele Klaus Iohannis aflându-se prezentarea Planului de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2017-2026.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şedinţa CSAT va avea loc la ora 15,00.
Adrian Țuțuianu, discuții cu Klaus Iohannis înainte de ședința CSAT
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

785
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
785

1.360
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
1.360

2.601
Fost lider AUR, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
2.601

2.950
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
2.950

929
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
929

1.355
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.355

81
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
81

647
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
647

2.198
Cristian Diaconescu cere ca România să fie la masa negocierilor celor mari: 'Se joacă tare, se joacă sus. Trebuie să fim acolo'
2.198

1.042
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.042

1.540
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.540

2.048
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, iese la atac: Guvernul Bolojan a construit un proiect de buget mincinos de la cap până la coadă
2.048

3.631
Claudiu Târziu, după votul din Parlament pe solicitarea SUA: "Opoziția a căzut într-o capcană. AUR sigur e deranjat de eticheta de anti-americani"
3.631
















Comentează