Fostul premier Adrian Năstase susţine că desemnarea unui nou ministru al Justiţiei pune în discuţie configuraţia viitoare a Executivului şi se întreabă dacă e posibil ca România să aibă un guvern "de coabitare", cu miniştri politici şi tehnocraţi.
"Desemnarea unui nou ministru al Justiţiei, în contextul cunoscut al ordonanţelor de urgenţă, pune în discuţie configuraţia viitoare a Guvernului, ţinând seama şi de faptul că procedura remanierii permite un veto 'temporar' al preşedintelui. E posibil, în aceste condiţii, să avem un Guvern 'de coabitare', în care o parte a miniştrilor să fie politici şi alţii (altul) să fie tehnocraţi? O formă de guvern mixt, 'parţial color(at)'? Eventual, o formă de coabitare a Executivului cu puterea judecătorească. Ar putea, de exemplu, CSM să delege pe cineva la Ministerul Justiţiei? Sau ar putea fi reactivat pactul de coabitare cu preşedintele, prin care zona justiţiei să se transfere la preşedinte, în cadrul 'domeniilor rezervate' (alături de politica externă)? Cam asta s-a întâmplat, de fapt, în ultimii ani. În definitiv, şi Robert Cazanciuc a fost un tehnocrat", scrie Adrian Năstase pe blog.
În opinia fostului premier, PSD nu are formulată o ''politică relativ coerentă'' în domeniul justiţiei, iar lipsa unor abordări clare a creat 'marea brambureală' din domeniul penal.
"Este clar că PSD, în momentul de faţă, nu are formulată o politică relativ coerentă în domeniul justiţiei. Are, la nivelul unora dintre membri, un fel de impulsuri personale, cenzurate apoi, rapid, de liderii partidului. Sau are propuneri intempestive, punctuale, identificate, pe drept sau pe nedrept, a fi în folosul unora dintre lideri. Lipsa unei abordări clare în acest domeniu, spre deosebire de domeniul fiscal sau de cel social, a creat 'marea brambureală' din domeniul penal (spre exemplu 'uite abuzul în serviciu, nu e abuzul în serviciu'). În plus, zeci de texte ale Codului penal, declarate neconstituţionale, au rămas în stand-by. E destul de clar, 'vânătoarea de vrăjitoare' în domeniul luptei anticorupţie a creat multe pagube colaterale în ceea ce priveşte funcţionarea administraţiei, iniţiativa şi procesul de decizie la nivelul liderilor politici sau în ceea ce priveşte capacitatea capitalului românesc de a concura capitalul străin în România. În plus, ea a oferit prilejul Uniunii Europene să cenzureze statutul şi fondurile disponibile pentru ţara noastră, invocând chiar autoflagelarea noastră, prefăcându-se că nu înţelege că este vorba, în principal, de o luptă pentru putere", mai spune fostul premier.
Adrian Năstase crede că actuala majoritate parlamentară ar putea cere un vot de încredere pentru un Guvern Grindeanu 2.
"În opinia mea, majoritatea parlamentară ar putea avea o iniţiativă de mai mare amploare, solicitând celor două Camere un vot de încredere pentru un Guvern Grindeanu 2, care să adauge unele elemente la programul iniţial de guvernare, inclusiv în domeniul politicii în materie de justiţie, şi să facă înlocuirile necesare de miniştri - acolo unde posturile sunt vacante, dar, eventual, şi la alte ministere. Ar putea fi modificată şi configuraţia Guvernului - spre exemplu, adăugând o componentă instituţională de comunicare publică. O altă variantă ar fi - sper să nu se opteze pentru ea - atitudinea vulpiţei care îi cerea Micului prinţ să o domesticească", arată Adrian Năstase.
Totodată, el consideră că ar fi utilă redeschiderea departamentelor PSD. ''Nu voi obosi să scriu că ar fi utilă redeschiderea departamentelor partidului, pentru a identifica noi specialişti din teritoriu, pe toate domeniile guvernării, pentru a avea un feedback real din teritoriu şi pentru a colecta noi iniţiative'', precizează fostul premier.
Adrian Năstase: E posibil să avem un guvern 'de coabitare'?
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

2.666
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
2.666

1.663
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.663

660
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
660

3.201
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
3.201

991
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
991

5.851
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
5.851

3.216
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
3.216

1.742
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.742

155
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
155

37
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
37

33
Ministrul apărării, Radu Miruţă, s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în România: Prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice contribuie la consolidarea securităţii naţionale
33

1.771
Thuma (PNL) cere un buget echitabil pentru județul Ilfov: „Am obligația să apăr interesul cetățenilor”
1.771

1.695
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.695
















Comentează