Consilierii municipali vor dezbate în şedinţa de joi un proiect privind preluarea în administrare de către Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale a terenului situat în Şoseaua Pipera nr. 55 şi nr. 63-65 şi documentaţia tehnico-economică pentru realizarea Spitalului Metropolitan, în vederea realizării acestei investiţii.
Potrivit referatului de aprobare, municipalitatea are ca obiectiv execuţia unui spital metropolitan conform standardelor europene.
"Realizarea acestui obiectiv de investiţii va avea avantajul că va fi construit de la zero şi toate secţiile care vor fi cuprinse în realizarea obiectivului vor respecta normele legale, astfel rezultând calitatea actului medical foarte ridicată, iar aparatura achiziţionată va fi la standarde de ultima generaţie. Spitalul Metropolitan va avea în vedere realizarea de secţii pentru care în Bucureşti există deficit de paturi, respectiv oncologie, radioterapie, neurologie, terapie intensivă, recuperare medicală, etc, generând foarte multe locuri de muncă, estimarea fiind de câteva mii", se explică în document.
Conform raportului de specialitate, în iunie 2020 a fast aprobat Planul Urbanistic Zonal (PUZ) Spital Metropolitan cu Funcţiuni Complementare, Centru de Excelenţă, Campus Universitar - Şoseaua Pipera nr. 55 şi nr. 63-65, Sector 2.
Tot în 2020 a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie lucrări cu asocierea dintre Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti şi Campania Municipală Consolidări S.A. Nu a fost emis ordinul de începere, iar contractul a încetat prin notificarea de denunţare cu nr. 738/07. 10.2021.
ASSMB a transmis o adresă către PMB prin care cere transmiterea terenului şi documentaţiei aferente construcţiei spitalului.
"Având în vedere faptul că structura medicală proiectată a Spitalului Metropolitan se va compune prin realocarea paturilor de spital din unităţile medicale administrate de către ASSMB, vă rugăm să iniţiaţi un proiect de hotărâre privind transmiterea de către Municipiul Bucureşti a Documentaţiei Tehnico-Economice şi a terenului aferent obiectivului de investiţii 'Realizare Spital Metropolitan cu funcţii complementare, centru de excelenţă, campus universitar', în vederea implementării proiectului", se arăta în adresă.
În luna mai, într-un interviu acordat AGERPRES, viceprimarul Capitalei Horia Tomescu îşi exprima susţinerea pentru continuarea proiectului Spitalului Metropolitan, menţionând însă că acesta presupune costuri foarte mari.
"Bineînţeles că preocuparea mea este siguranţa pacientului. Pentru asta, este necesar să renovăm clădirile destul de îmbătrânite ale spitalelor bucureştene, în paralel cu construcţia de noi corpuri de clădiri şi, de ce nu, cu proiectul Spitalul Metropolitan, care are costuri foarte mari şi deocamdată n-am găsit soluţii de finanţare externă pentru el. (...) Spitalul Metropolitan este un proiect organizat de Direcţia de Investiţii din Primărie. Nu este făcut de Administraţia Spitalelor. Este un proiect care ar costa bugetul local un miliard de euro. Evident că nu vor exista, practic, aceşti bani în bugetul local pentru acest proiect", preciza Tomescu.
El menţiona că poartă discuţii pentru a identifica finanţare externă în vederea continuării proiectului.
"Există necesitatea pentru a avea o clădire de dimensiunile acestea, de 1.000 de paturi, şi o clădire nouă de spital, nu extinderi de corpuri cum s-a făcut şi se face în Municipiul Bucureşti. Pe proiectele de pe PNRR pentru spitale în Bucureşti sunt mai mult extinderi de clădiri, adică practic facem un corp de clădire nouă, dar avem şi corpuri de clădire vechi şi lucrează împreună. Cumva, cred că a sosit momentul să gândim proiecte de spitale noi, de la zero, de la greenfield, să zic aşa, şi acestea au într-adevăr nişte costuri. Spitalul Metropolitan este un un proiect pe care îl favorizez. Bucureştiul are nevoie de el. Din păcate, costurile lui sunt foarte mari şi am încercat în ultimele 8-10 luni se găsesc finanţare externă pentru acest proiect. (...) Deocamdată suntem în discuţii", a explica Tomescu.
Administraţia Spitalelor vrea să continue proiectul Spitalului Metropolitan
Explorează subiectul
Articole Similare

12
Autoritățile cer prudență: Ce spune un medic despre riscul virusului Nipah în România
12

11
Centru de management al obezității, înființat la Institutul C.I. Parhon
11

1.241
Statul român a economisit o sumă uriașă după tăierea a milioane de zile de concediu medical fictiv. Ministrul Sănătății: 'Luau de la gura bolnavului din spital'
1.241

10
Dr. Simin Aysel Florescu: Spitalul este din nou plin de pacienți cu gripă, pe fondul vaccinării scăzute
10

9
Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Buftea va fi extins cu peste 583 de milioane de lei
9

44
Patru medici de la Institutul „Marius Nasta”, achitați într-un dosar de luare de mită
44

63
Doi dintre cetăţenii greci răniţi în accident, trataţi în serviciul de chirurgie al Spitalului Judeţean din Timişoara
63

66
Un deces și mii de îmbolnăviri într-o săptămână: bilanț alarmant în Timiș
66

21
Ecran informativ pentru aparținători la UPU Piatra-Neamț, privind evoluția investigațiilor
21

44
A fost aprobată finanţarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase, primul spital public construit la Braşov după 1990
44

19
Echipamente medicale de ultimă generație, puse în funcțiune la Spitalul de Recuperare din Iași
19

34
Un singur donator, patru vieți salvate: intervenție de succes la Spitalul Universitar de Urgență București
34

17
Președintele CJ Argeș: Majoritatea spitalelor din subordine înregistrează profit
17

















Comentează