Elveţia ar putea decide luni să îngheţe activele ruseşti, a sugerat duminică preşedintele Ignazio Cassis, în faţa presiunii tot mai mari ca această ţară, un hub al comerţului cu hidrocarburi ruseşti şi centru financiar popular în rândul oligarhilor ruşi, să adopte sancţiuni puternice, transmite AFP, potrivit Agerpres.
"Foarte probabil Consiliul Federal va decide în această direcţie mâine (luni)" în cadrul unei şedinţe extraordinare, a declarat preşedintele Cassis pentru postul public RTS, întrebat dacă Elveţia va îngheţa activele ruseşti în valoare de miliardele pe care le găzduieşte.
"Dar nu pot anticipa decizii care nu au fost încă luate", a adăugat el, precizând că decizia "va ţine cont şi de neutralitatea Elveţiei".
La Bruxelles, unul din cei şapte membri ai guvernului federal, Karin Keller-Sutter, care deţine portofoliul justiţiei şi al poliţiei, a declarat că, personal, susţine "o consolidare a măsurilor faţă de Rusia" şi a precizat că administraţia pregăteşte măsuri, subliniind totodată că va rămâne la latitudinea Consiliului Federal să decidă.
Acesta din urmă este supus unei presiuni puternice pentru a lua măsuri dure în lumina a ceea ce au decis marile puteri occidentale.
Presiunea vine în primul rând din stradă, unde sâmbătă au ieşit, la Berna, între 10.000 şi 20.000 de manifestanţi, alături de alte câteva mii în alte mari oraşe ale ţării, în semn de solidaritate cu poporul ucrainean, dar şi pentru a cere Consiliului Federal să facă mai mult.
Ambasadorul Ucrainei în Elveţia, Artem Ribcenko, a solicitat într-un interviu acordat Sonntags Zeitung îngheţarea activelor membrilor guvernului rus.
Potrivit statisticilor Băncii Reglementelor Internaţionale, pasivele băncilor elveţiene faţă de clienţii ruşi erau de 23 de miliarde de dolari în trimestrul al treilea din 2021, dintre care 21,4 miliarde de dolari sub formă de depozite.
Totodată, oligarhii ruşi au participaţii la capitalul unor companii elveţiene importante.
În plus, 80% din tranzacţiile cu petrol şi gaze ruseşti se realizează în Elveţia, potrivit estimărilor citate de presa elveţiană.
Adevărata lovitură pentru Rusia: Elveția pregătește înghețarea activelor rusești. 80% din tranzacţiile cu petrol şi gaze ruseşti se realizează în Elveţia
București
6°C
Articole Similare

1.047
Uciderea lui Ali Larijani, cel mai înalt oficial al securității iraniene, ar putea zgudui structura de putere a sistemului de la Teheran
1.047

34
Turcia avertizează: Războiul din Orientul Mijlociu poate declanșa o criză migratorie durabilă
34

2.474
VIDEO Gestul de ultim moment care i-a salvat viața noului lider din Iran: fiul său, soția și tatăl său au fost lichidați de SUA și Israel
2.474

3.377
Trump explodează după refuzul aliaților privind misiunea din Strâmtoarea Ormuz: 'Nu mai „avem nevoie” de asistenţa ţărilor NATO. NICIODATĂ NU AM AVUT!'
3.377

48
Donald Trump a anunţat marţi că îşi amână vizita în China
48

45
Keir Starmer, cu ocazia vizitei lui Zelenski la Londra: Ucraina nu trebuie să fie pierdută din vedere
45

6.356
De la Criza Rachetelor nu au mai existat asemenea tensiuni între Rusia și SUA: Kremlinul, reacție virulentă, după anunțul lui Trump
6.356

3.281
VIDEO Șantaj la nivel înalt? Viktor Orbán, mesaj ferm pentru Zelenski: 'Fără livrări de petrol pentru Ungaria? Fără bani pentru Ucraina! E simplu'
3.281

5.588
VIDEO Regele Spaniei face o declarație istorică și recunoaște unul dintre cele mai negre episoade din istoria omenirii
5.588

77
Sondaj: Majoritatea ruşilor încă regretă dispariţia URSS
77

4.532
Ambasadorul Rusiei la București face o serie de acuzații șocante la adresa României: 'Amenințarea nu vine de la Rusia, ci de la NATO'
4.532

262
Criza din Strâmtoarea Ormuz - Marco Rubio a sunat la Tokyo și Seul imediat după apelul lui Trump
262

260
Şeful contraterorismului american, Joe Kent, a demisionat: Nu pot susține ”cu conştiinţa curată” războiul din Iran
260
















Comentează