Decizia recentă a OCDE de a invita România să devină membru cu drepturi depline la Agenţia pentru Energie Nucleară (NEA), precum şi la Banca de Date a Agenţiei s-a aflat printre temele de discuţie dintre secretarul de stat Alexandru Victor Micula şi directorului general al NEA, William D. Magwood IV.
"Secretarul de stat Alexandru Victor Micula l-a primit luni pe directorul general al Agenţiei pentru Energie Nucleară (NEA) din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), William D. Magwood IV. Cei doi au discutat despre etapele preliminare de parcurs, până la intrarea în vigoare a noului statut al României, începând cu 15 octombrie 2017, precum şi despre interesul comun de a consolida cooperarea în domeniul cercetării nucleare şi dezvoltării tehnologice", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), transmis AGERPRES.
Secretarul de stat a exprimat încrederea că aderarea la NEA va contribui la o mai bună conectare a României la dialogul global pe marginea guvernanţei nucleare, precum şi la consolidarea dezbaterii din România referitoare la rolul important al energiei nucleare în decarbonizarea economiei. Aceste teme vor figura şi pe agenda viitoarelor preşedinţii deţinute de ţara noastră în cadrul Cartei Energiei (2018) şi Uniunii Europene (2019).
"De asemenea, a menţionat că aderarea la Agenţie demonstrează odată în plus capacitatea şi angajamentul României referitor la standardele şi bunele practici promovate de OCDE, întărind argumentele în favoarea candidaturii ţării noastre la organizaţie", se arată în comunicat.
Agenţia pentru Energia Nucleară (NEA) este o agenţie interguvernamentală care funcţionează sub egida OCDE, cu sediul la Paris. Activă din 1958, NEA facilitează cooperarea între statele cu infrastructuri şi tehnologii nucleare avansate şi, conform statutului, are ca obiectiv "atingerea excelenţei în materie de siguranţă nucleară, precum şi în domenii conexe: tehnologie, cercetare, mediu şi legislaţie".
România a aderat formal la NEA la 7 iunie 2017, prin schimb de scrisori, urmând ca aderarea să devină efectivă de la 15 octombrie 2017.
Noul statut de membru oferă ţării noastre atât acces la cel mai avansat nivel de expertiză şi bune practici în sectorul nuclear, cât şi oportunitatea de a participa în mod direct, alături de celelalte 32 de state membre NEA, la stabilirea reglementărilor internaţionale în materie de politici nucleare.
Aderarea României la Agenția pentru Energie Nucleară, discutată de secretarul de stat MAE cu directorul NEA
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

595
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
595

750
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
750

28
Economia SUA a crescut mult mai lent decât se estima în ultimele trei luni ale anului 2025, în timp ce inflaţia de bază a accelerat la începutul lui 2026
28

16
Bursele europene au închis vineri în scădere, investitorii continuând să evalueze impactul conflictului din Orientul Mijlociu asupra creşterii economice globale
16

2.997
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
2.997

15
Premierul Republicii Moldova cere instituțiilor reducerea cu 20% a cheltuielilor de transport în contextul scumpirii carburanților
15

1.450
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
1.450

19
OMV Petrom se implică în explorarea gazelor din sectorul bulgăresc al Mării Negre
19

34
'TraceMap': Noua tehnologie AI a Comisiei Europene care combate fraudele alimentare
34

3.058
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
3.058

3.897
Pe străzile din România circulă mașini fantomă: Înmatriculate în șapte țări diferite și cu kilometrajul dat mult înapoi
3.897

4.648
Europa va avea un nou furnizor de gaze. O mișcare strategică care promite să redefinească viitorul energetic
4.648

40
Răspuns rapid din partea României pentru a sprijini Republica Moldova în gestionarea poluării de pe Nistru
40
















Comentează