Actorul Ion Haiduc deplânge moartea lui Ion Dichiseanu: 'A fost un om extraordinar'

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 20-05-2021

Actualizat: 20-05-2021

Article thumbnail

Sursă foto: www.antena3.ro

Actorul Ion Haiduc a afirmat că Ion Dichiseanu a fost un om deosebit, de o eleganţă spirituală şi fizică rar întâlnită şi un actor excepţional, informează  Agerpres.

"Ne despărţim de ultimii 'mohicani' ai teatrului românesc, ultimul lord care era printre noi. A fost un om deosebit, de o eleganţă spirituală şi fizică rar întâlnită, un excepţional coleg, un om care nu a vorbit de rău pe nimeni niciodată, un actor excepţional, special, din categoria frumoşilor din teatru. E greu când eşti în această categorie să fii şi foarte bun, rolurile de frumoşi sunt cele mai grele, cele mai greu de făcut. El a excelat", a declarat Ion Haiduc, pentru AGERPRES.

Citește și: FOTO - Dan Negru, șocat de moartea lui Ion Dichiseanu: 'E prima dată când îmi dă țeapă' .

El a precizat că Ion Dichiseanu a fost "un om extraordinar" şi "un amic excepţional".

"A fost un om extraordinar, am avut parte de prietenia lui, de prietenia lui şi socială şi profesională, un amic excepţional. Am avut şi un turneu la Paris cu el în '96 şi atunci l-am cunoscut mai bine, noi fiind colegi de teatru. Dumnezeu să-l odihnească", a mai spus actorul.

Actorul Ion Dichiseanu a murit, joi, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde era internat de mai multe luni.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri