Preşedintele peruan Pedro Castillo a numit-o miercuri în funcţia de prim-ministru pe Mirtha Vasquez, o activistă pentru mediu şi drepturile omului, un gest îndreptat spre aripa moderată a coaliţiei tacite de stânga care îl susţine la guvernare, transmite AFP, citat de agerpres.
Mirtha Vasquez, o avocată în vârstă de 46 de ani, fostă preşedintă a Congresului (parlamentul ţării), a depus jurământul în prezenţa preşedintelui, într-o ceremonie la palatul guvernamental.
'Pentru Dumnezeu, pentru această ţară de femei şi de bărbaţi care zi de zi luptă pentru a trăi în demnitate, fără discriminare, şi care promovează schimbări reale, jur', a declarat noul prim-ministru.
Mirtha Vasquez îi succede în funcţie lui Guido Bellido Ugarte, un inginer lipsit de experienţă politică, a cărui demisie fusese anunţată de preşedinte cu câteva ore mai devreme.
Bellido fusese desemnat la 29 iulie şef al primului guvern al lui Pedro Castillo, provenit din acelaşi partid marxist-leninist Peru Libre. După numirea sa, în parlamentul dominat de dreapta s-au manifestat puternice tensiuni.
Mirtha Vasquez a condus parlamentul între noiembrie 2020 şi iulie 2021, în timpul mandatului preşedintelui interimar Francisco Sagasti. Ea era atunci membră a partidului Frente Amplio.
Noul guvern va avea 19 miniştri, printre care cinci femei.
Pedro Castillo, candidat al stângii radicale, a fost proclamat la 20 iulie învingător al alegerilor prezidenţiale, în faţa lui Keiko Fujimori, candidata dreptei populiste, la o diferenţă de câteva zeci de mii de voturi.
Activista pentru mediu şi drepturile omului, Mirtha Vasquez, a devenit Prim-ministru al Perului
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

67
Ministrul turc de externe, atac dur la Netanyahu: „Atât timp cât Netanyahu este acolo, (Israelul) va identifica mereu pe cineva drept inamic”
67

1.342
Ucraina a atcat unul dintre cele mai mari centre logistice petroliere rusești de la Marea Neagră - Centrul a mai fost vizat de atacuri
1.342

76
Explozii puternice auzite la Manama. Bahrainul găzduieşte baze militare americane
76

1.191
Războiul din Iran produce unde de șoc peste tot: piața apei din India este aruncată în aer
1.191

932
Zelenski toarnă 'gaz pe foc': acuză Rusia că alimentează militar Iranul
932

5.286
Situația devine explozivă: liderul Houthi anunță că gruparea se pregătește să intre în război alături de Iran
5.286

48
Autorităţile cubaneze au eliberat 14 persoane reţinute în urma protestelor antiguvernamentale de amploare din iulie 2021
48

3.024
Asta e marea problemă a armatei Germaniei: Totul este legat de purtatul bărbilor și coafurilor
3.024

4.138
Noapte de foc în Orientul Mijlociu: rachetele Iranului au atacat Israelul / Drone interceptate și în Arabia Saudită, Dubai şi Qatar
4.138

8.419
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
8.419

101
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
101

1.841
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
1.841

79
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
79
















Comentează