Promovarea 'leadership-ului global' al Uniunii Europene în ce priveşte acţiunea climatică va fi o temă centrală a viitoarei preşedinţii a Consiliului Uniunii Europene pe care o va exercita Finlanda de la 1 iulie, a declarat miercuri prim-ministrul Antti Rinne, adresându-se parlamentului de la Helsinki, transmite dpa potrivit Agerpres.
'Aceasta înseamnă angajamentul faţă de neutralitatea climatică până în 2050', a spus Rinne, prezentând priorităţile viitoarei preşedinţii rotative finlandeze.
Finlanda, care va prelua preşedinţia Consiliului UE de la România la 1 iulie, a ales ca motto 'Europa sustenabilă - viitor sustenabil'.
Printre alte domenii prioritare, premierul finlandez a menţionat necesitatea de a apăra valori europene comune precum 'statul de drept, drepturile omului, egalitatea şi democraţia', aflate sub presiune în UE.
'Trebuie să continuăm negocierile despre cum să legăm mai strâns primirea de fonduri UE de respectarea statului de drept', a insistat premierul finlandez, notând, de asemenea, că Uniunii Europene îi revine un rol în apărarea multilateralismului şi a acordurilor comerciale internaţionale.
În discursul său, Rinne a punctat că unitatea blocului comunitar a fost pusă la încercare de decizia Marii Britanii de a se retrage din Uniunea Europeană. 'Procesul de Brexit a arătat că este mai bine să căutăm soluţii la probleme complexe împreună cu partenerii noştri decât să lucrăm pe cont propriu', a subliniat el.
Schimbările climatice, creşterea demografică şi gestionarea migraţiilor în legătură cu parteneriatul UE-Africa sunt câteva teme-cheie pe care Finlanda îşi propune să le promoveze.
Viitoarei preşedinţie finlandeză mai vrea ca UE să investească în educaţie şi instruire, precum şi să apere 'libera circulaţie a persoanelor, bunurilor şi serviciilor'.
Antti Rinne, liderul social-democraţilor finlandezi, a devenit prim-ministru la începutul lunii iunie, în fruntea unei coaliţii de centru-stânga formate din cinci partide
Acţiunea climatică, prioritatea viitoarei preşedinţii finlandeze a Consiliului UE, spune premierul Rinne
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

694
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
694

15
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
15

387
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
387

34
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
34

885
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
885

43
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
43

1.312
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.312

2.731
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
2.731

3.064
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.064

3.018
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
3.018

71
Atac israelian în Liban - Beirutul vorbește despre cadre medicale ucise
71

919
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
919

2.903
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
2.903
















Comentează