Turcia va găzdui summitul COP31, iar Australia va conduce negocierile dintre guverne, în urma unui acord de compromis

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 20-11-2025 12:36

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Turcia va găzdui summitul ONU privind clima de anul viitor, în timp ce Australia va conduce negocierile dintre guverne din cadrul conferinţei, în baza unui acord de compromis care se conturează în discuţiile actuale din Brazilia, a declarat joi prim-ministrul australian Anthony Albanese, transmite Reuters, conform agerpres.ro.

Reuniunile anuale COP (Conferinţa ONU privind schimbările climatice) sunt principalul forum mondial pentru promovarea acţiunilor în domeniul climei, iar compromisul anunţat ar rezolva o dispută între Australia şi Turcia cu privire la cine va organiza COP31, după ce amândouă părţile au candidat în 2022 pentru a o găzdui şi au refuzat să se retragă, explică Reuters.

Cele două părţi sunt acum aproape de un acord care ar stipula că Turcia va găzdui COP31 în calitate de preşedinte al summitului, cu un eveniment pre-COP organizat în Pacific şi Australia ca preşedinte al negocierilor, a precizat Albanese.

"Ceea ce am obţinut este o mare victorie atât pentru Australia, cât şi pentru Turcia", a subliniat el pentru Australian Broadcasting Corp Radio.

Cele două ţări au la dispoziţie doar un an pentru a se pregăti pentru un eveniment care atrage zeci de mii de oameni şi necesită luni de eforturi diplomatice pentru a se ajunge la un consens în ce priveşte obiectivele climatice.

"Mai este puţin de parcurs în aceste discuţii", a declarat reporterilor la COP30 din Belem, în Brazilia, ministrul australian al schimbărilor climatice şi energiei, Chris Bowen, adăugând că acest compromis ar atinge obiectivele Australiei.

"Ar fi minunat dacă Australia ar putea avea totul. Dar nu putem avea totul", a admis el miercuri. "A fost important să se ajungă la un acord", a adăugat el.

Acordul prevede ca Bowen să conducă negocierile COP. "Ar urma să dispun de toate puterile preşedinţiei COP pentru a conduce, a gestiona negocierile, a numi cofacilitatori, a pregăti proiectele de texte şi a emite documentul final", a mai spus Bowen.

Guvernul turc nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii din partea Reuters.

Ministrul de externe al Papua Noua Guinee, Justin Tkatchenko, a afirmat în ce-l priveşte că este un rezultat dezamăgitor pentru regiunea Pacificului, care ar fi dorit să fie în centrul atenţiei la summit.

"Este foarte important ca Pacificul să fie pe deplin implicat în evenimentele premergătoare COP, deoarece suntem cei mai afectaţi de schimbările climatice şi avem zero emisii", a declarat el pentru Reuters într-un interviu.

"Populaţiile şi ţările noastre suferă din cauza incapacităţii altora de a pune lucrurile în mişcare", a notat ministrul.

Australia şi-a prezentat candidatura ca o "COP din Pacific", realizată în parteneriat cu statele insulare şi subliniind expunerea acestora la schimbările climatice şi creşterea nivelului mării.

Canberra afirmă că a cheltuit deja 7 milioane de dolari australieni (4,5 milioane de dolari) pentru pregătirea găzduirii conferinţei, reflectând încrederea că sprijinul unui număr mare de ţări i-ar permite să respingă candidatura Turciei.

Turcia, care va găzdui COP31 în oraşul Antalya, a dat asigurări că, în calitate de economie emergentă, va promova solidaritatea între ţările bogate şi cele sărace în cadrul acestui summit, care ar urma să aibă un accent mai curând global decât regional.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri