O persoană a fost rănită și dusă la spital, marți, după un accident produs pe o stradă din Timișoara în care au fost implicate un tramvai și două mașini.
IPJ Timiș anunță că un bărbat de 44 de ani, care conducea un tramvai pe strada Coriolan Brediceanu, a intrat, într-o intersecție, în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar în fața sa, condus de către o femeie de 47 de ani, scrie Mediafax.
În urma impactului, mașina a fost proiectată într-un alt autoturism, din fața sa, ce se afla oprit pentru a acorda prioritate pietonilor.
În urma accidentului, femeia de 47 de ani a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.


































Comentează