Accident într-unul dintre cele mai cunoscute parcuri de distracții din Europa - Cinci victime după derairea unui vagon al unui rollercoaster

Autor: George Traicu

Publicat: 11-04-2026 19:39

Actualizat: 11-04-2026 19:40

Article thumbnail

Sursă foto: Captura X

Cinci pasageri adulți au fost răniți sâmbătă, după ce primul vagon al unui rollercoaster din parcul de distracții Prater din Viena a deraiat.

Vagonul implicat în accident datează din anii 1950, a declarat pentru agenția dpa un purtător de cuvânt al serviciului de urgență.

Două femei, ambele în vârstă de 63 de ani, au fost transportate la spital. Alte trei persoane, rănite ușor, au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Accidentul s-a produs la o atracție cunoscută sub numele de „trenulețul piticilor”. Operatorul a declarat pentru APA că trenulețul circula cu viteză prea mare din cauza unei erori a angajatului aflat la bord.

„Pentru că dispozitivul de frânare de urgență nu a fost activat, primul vagon a deraiat”, a transmis acesta.

Parcul de distracții Prater, cunoscut pentru celebra sa roată panoramică, este una dintre principalele atracții turistice din Viena.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură9°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri