Un şofer în vârstă de 74 de ani a fost rănit şi transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în urma unui accident rutier petrecut marţi, pe DN 2A, în zona localităţii Nicolae Bălcescu, în care au fost implicate două autoturisme şi un autotren, informează Agerpres.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, conducătorul auto rănit se afla într-o maşină ce era tractată de un alt autovehicul, accidentul petrecându-se după ce şufa de tractare s-a rupt.
"Un bărbat de 60 de ani a condus un autoturism pe DN 2A, pe prima bandă, dinspre localitatea Nicolae Bălcescu către Mihail Kogălniceanu, tractând un alt autoturism, condus de un bărbat de 74 de ani şi, ajungând la km 178+700 m, din cauza unei defecţiuni tehnice, şufa de tractare s-a rupt, iar conducătorul auto de 74 de ani a pierdut controlul asupra direcţiei, s-a răsucit pe partea carosabilă, intrând în coliziune cu un TIR, condus de un bărbat de 32 de ani, pe acelaşi sens de mers, în spatele autoturismelor. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe sensul opus de mers, iar TIR-ul a părăsit partea carosabilă către stânga", a transmis IPJ.
Conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, bărbatul rănit a suferit traumatisme cranio-cerebrale şi toracic, fiind transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă.
Accident grav în Constanța - Rănit preluat de elicopterul SMURD după o coliziune între două autotursme și un autotren
București
-1°C
Articole Similare

254
Horoscopul zilei de 17 martie 2026. Gemenii au o zi plină de conversații și întâlniri interesante. Află ce se întâmplă cu zodia ta
254

131
Accident șocant în Sălaj: Biciclist ucis, șoferul băut a fugit de la locul faptei
131

36
VIDEO ÎPS Teodosie, la un eveniment dedicat adicțiilor și organizat de Mănăstirea Văcăreștii Noi: 'Sensul vieții noastre este relația cu Dumnezeu, întâlnirea cu Dumnezeu și petrecerea cu Dumnezeu în veșnicie'
36

60
VIDEO PS Ambrozie, la Mănăstirea Comana: 'Ca să poți să-ți iei crucea cu adevărat înseamnă să accepți tot ceea ce vine de la Dumnezeu'
60

2.195
Sfârșit tragic în Bihor: O parapantă cu motor s-a prăbușit, pilotul și o tânără și-au pierdut viața
2.195

43
PS Nectarie de Bogdania: 'Crucea nu este însă un simbol al disperării, ci este semnul biruinței. Înainte de Înviere stă Crucea'
43

436
Aflat la Târgu Secuiesc, președintele Ungariei vine cu un mesaj de unificare! 'Într-o zi vor erupe'
436

4.265
S-au extras numerele la loto: Ce s-a ales de milioanele de la 6 din 49
4.265

7.814
Noutate pentru românii care au carte de identitate electronică: buletinul cu cip devine "pix digital” pentru semnături PDF. Cum funcționează
7.814

91
Primăria Capitalei anunță noi lucrări la șina de tramvai! 'În cursul săptămânii va fi organizat șantierul'
91

1.188
Înarmarea României a intrat în linie dreapta: Victor Negrescu explică beneficiile Pieței Unice a Apărării din UE
1.188

1.719
Dezbateri aprinse la CSM pentru numirile la marile parchete: Se va relua votul pentru Alex Florenţa şi Marius Voineag. Viorel Cerbu are interviu la DNA
1.719

4.937
Ciprian Ciucu a ieșit pe teren și trece la amenințări. Nimeni nu scapă: 'Daţi amenzi la agenţii, ministere'
4.937
















Comentează