Poliţiştii de la transporturi au efectuat în ultima lună o acţiune în complexul portuar maritim Constanţa, fiind constatate 17 infracţiuni de natură economico-financiară, aplicate aproape 100 de sancţiuni contravenţionale şi indisponibilizate bunuri în valoare de 128.600 de lei, informează un comunicat IGPR transmis duminică AGERPRES:
Potrivit sursei citate, acţiunea a fost desfăşurată în perioada 22 noiembrie - 20 decembrie de către poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime şi Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa şi Galaţi, obiectivele fiind asigurarea respectării cadrului legal în materie vamală şi fiscală, protecţia drepturilor de proprietate industrială şi a drepturilor de autor, protejarea consumatorilor şi combaterea concurenţei neloiale cu ocazia derulării operaţiunilor comerciale prin porturile maritime, precum şi prevenirea sustragerilor din obiectivele aflate în incinta complexului portuar maritim Constanţa.
Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul specialiştilor din cadrul A.N.A.F., Autorităţii Navale Române şi Gărzii Forestiere în porturile Constanţa şi Constanţa Sud-Agigea.
Astfel, au fost efectuate 3.369 de controale, au fost verificaţi 256 de agenţi economici, fiind controlate 21 de nave, 957 de containere şi 1.482 de autovehicule.
De asemenea, poliţiştii au verificat 44 de sisteme de pază, 28 de societăţi specializate de pază, 119 agenţi de pază şi au legitimat 1.491 de persoane, precizează comunicatul IGPR.
În urma acestor activităţi, au fost constate 17 infracţiuni de natură economico-financiară, fiind cercetate 17 persoane, dintre care 16 au fost depistate în flagrant delict. De asemenea, au fost aplicate 99 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 98.410 lei, fiind indisponibilizate bunuri în valoare de 128.600 de lei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, au fost colectate date privind operaţiuni comerciale derulate în domeniul cerealelor şi a materialului lemnos, care au fost transmise structurilor teritoriale din cadrul Poliţiei Române şi Direcţiilor Regionale Antifraudă Fiscală, competente teritorial, pentru valorificare, mai menţionează sursa citată.
Acțiune a poliției în porturile constănțene - Au fost constatate 17 infracţiuni de natură economico-financiară și aplicate aproape 100 de amenzi
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

94
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
94

1.529
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
1.529

29
Autoturism lovit de tren în Hunedoara: pompierii acționează la fața locului
29

1.434
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
1.434

2.718
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
2.718

2.328
Audiere tensionată la CSM: Voineag spune că dosarele cu generali, inclusiv cazul Coldea, i-au adus valul de atacuri publice
2.328

6.587
Dosarul Epstein bubuie în mediul academic din România: E anchetă la universitatea condusă de Tudorel Toader
6.587

1.123
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.123

55
Incident spectaculos: braconier urmărit și reținut după ce ar fi avariat intenţionat o autospecială de poliţie
55

2.030
Rețeaua de infractori cibernetici, care a afectat 163 de țări, a fost deconectată: Percheziții de amploare în România și alte șapte state / Cum acționau hackerii
2.030

54
Conflictul din Orientul Mijlociu blochează exporturile de carne de oaie, susţine preşedintele Asociaţiei Moldoovis
54

2.094
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
2.094

10.579
UPDATE Tragedie la metrou Piața Unirii 2: o persoană a murit după ce s-a aruncat în fața trenului
10.579

















Comentează