Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a publicat, la 2 iunie 2020, Raportul săptămânal de supraveghere COVID-19 actualizat cu intervalul 25-31 mai 2020. Astfel, până la 31 mai, 92,6% dintre decese aveau comorbidităţi asociate, 76,7% erau înregistrate la persoane de peste 60 de ani, iar 59% dintre acestea erau întâlnite la bărbaţi, conform site-ului cnscbt.ro.
Raportul săptămânal al CNSCBT cuprinde statistici COVID-19 actualizate până la 31 mai 2020 cu privire la ponderea cazurilor şi deceselor pe grupe de vârstă, caracteristicile cazurilor confirmate şi ale deceselor în funcţie de sex, vârstă, comorbidităţi, ponderea îmbolnăvirilor pe judeţe etc. Procentele prezentate în raport reprezintă o actualizare a cazurilor totale până la 31 mai 2020, incluzându-se, astfel, în analiză, şi săptămâna 25-31 mai 2020. Analiza este realizată în baza a 19.400 cazuri confirmate şi 1.270 decese, cât se înregistrau în România până la 31 mai 2020.
Evoluţia pe săptămâni a cazurilor de COVID-19
Analiza cazurilor de COVID-19 pe săptămâni evidenţiază că în săptămâna 25-31 mai 2020 s-a înregistrat cea mai mică creştere a numărului de îmbolnăviri noi de la o săptămână la alta din ultimele 10 săptămâni. Nivelul creşterii în această ultimă săptămână este mai mic decât în săptămâna 23-29 martie. Vârful creşterii cazurilor noi de la o săptămână la alta a fost înregistrat, în România, în intervalul 6-12 aprilie 2020, potrivit raportului.
Ponderea cazurilor confirmate şi a deceselor pe judeţe
În ceea ce priveşte cazurile confirmate pe judeţe, în săptămâna 25-31 mai 2020, 43,7% din totalul cazurilor erau înregistrate în municipiul Bucureşti şi în judeţele Suceava, Bihor, Iaşi şi Botoşani. De asemenea, 46,2% dintre decese erau întâlnite în judeţele Suceava, Braşov, municipiul Bucureşti, judeţele Galaţi şi Iaşi.
Ponderea cazurilor confirmate pe categorii de vârstă: categoria 40-49 ani, cea mai afectată; grupele de vârstă 0-9 şi 10-19 ani, cel mai puţin afectate
Referitor la cazurile confirmate în funcţie de vârstă, cel mai mare procent este asociat, şi după intervalul 25-31 mai 2020, cu categoriile 40-49 ani (23%), 50-59 ani (21%) şi 30-39 ani (14%). Categoria de vârstă 60-69 de ani este asociată, până la 31 mai 2020, cu 13% din cazuri. Grupele de vârstă cel mai puţin afectate de noul coronavirus sunt 0-9 ani (2,5%), 10-19 ani (3,5%), 80 de ani peste (5,5%), 70-79 ani (7,5%), 20-29 ani (7,5%). Analiza CNSCBT nu evidenţiază modificări semnificative faţă de 25 mai 2020.
Ponderea deceselor pe categorii de vârstă: categoriile 60-69 şi 70-79 de ani, cele mai afectate
Analiza deceselor indică faptul că persoanele cu vârste cuprinse între 60-69 ani şi 70-79 ani şi peste 80 de ani sunt cele mai afectate: 27% (60-69 ani), 26% (70-79 ani) şi 23% (peste 80 de ani). Grupa de vârstă 50-59 ani are un procent de decese de 13,5%, în timp ce persoanele din categoria 40-49 ani au un procent de mortalitate de 6%. Nu s-au înregistrat, până la 31 mai 2020, cazuri de mortalitate la grupele de vârstă 0-9 şi 10-19 ani, conform sursei citate.
Caracteristicile cazurilor confirmate: numărul de persoane vindecate creşte în continuare: 69,4% până la 31 mai 2020
Dintre cele 19.400 de cazuri analizate până la 31 mai, 44,4% (8.604 persoane) erau de sex masculin, 3,3% erau cazuri de import (645), iar 14,8% (2.865 de persoane) erau cadre medicale. Vârsta medie a persoanelor infectate cu COVID-19 era, până la data menţionată, de 48 de ani, mai informează raportul. Numărul de persoane vindecate a crescut de la 45,5% (7.051 de persoane) în 10 mai, la 58,9% (9.953 de persoane) în 17 mai, la 63,8% (11.663) în 24 mai 2020 şi la 69,4% (13.469 persoane) în 31 mai 2020.
Caracteristicile deceselor: vârsta medie a deceselor - 69 de ani
Raportul CNSCBT relevă că, până la 31 mai 2020, vârsta medie a persoanelor decedate era de 69 de ani, 59% fiind de sex masculin (749 persoane) şi cu cel puţin o comorbiditate (92,6%): afecţiuni cardiovasculare (62,6%), diabet (30,3%), afecţiuni neurologice (20,8%), afecţiuni renale (19,8%), afecţiuni pulmonare (17,5%), obezitate (15,2%), neoplasm (11,1%), altele (20,4%).
Ponderea cazurilor confirmate pe grupe de vârstă şi sex
În ceea ce priveşte ponderea îmbolnăvirilor pe grupe de vârstă şi sex, se observă că, atât la femei cât şi la bărbaţi, cele mai afectate grupe de vârstă sunt 40-49 ani (28% la femei şi aproape 20% la bărbaţi) şi 50-59 ani (22% la femei şi 20% la bărbaţi). Situaţia până la 31 mai a rămas aproximativ aceeaşi ca la analiza anterioară (25 mai 2020) în privinţa grupelor de vârstă şi sex.
Ponderea deceselor pe grupe de vârsta şi sex
Referitor la ponderea deceselor pe grupe de vârstă şi sex, cele mai multe decese la femei erau asociate, până la 31 mai 2020, cu grupele de vârstă 70-79 ani (aproape 30%), 80 de ani peste (28%) şi 60-69 ani (27%). La bărbaţi, categoriile de vârstă cele mai afectate de decese erau 60-69 ani (27%) şi 70-79 ani (24%); grupa de vârstă 80 de ani peste era afectată în proporţie de 20%, până la data analizată, informează www.cnscbt.ro.
A fost publicată analiza cazurilor de COVID-19 până la 31 mai 2020
Explorează subiectul
Articole Similare

2
O nouă speranţă pentru răniţii din Gaza: Un dispozitiv medical care previne amputaţia
2

18
DSP Prahova: Apa e potabilă şi la Aluniş, ultima comună care mai avea restricţii după criza de la Paltinu
18

1.077
Gripa lovește mai devreme în Europa. OMS avertizează asupra unei noi tulpini dominante - Când trebuie consultat medicul
1.077

83
Miracolele din Terapia Intensivă de la Marie Curie
83

4.614
Legea sănătății a fost modificată de Guvern: Ce se schimbă pentru medici și pacienți
4.614

72
UMFST va începe construcţia unui campus universitar modern la Bistriţa, investiţie de aproximativ 10 milioane de euro
72

118
Ambulatoriile de specialitate pot fi organizate inclusiv cu program până la ora 20:00 unde există adresabilitate, spune Rogobete
118

127
Continuă şi în anul 2026 cumulul pensiei cu salariul, cu prioritate în sănătate, educaţie şi alte sisteme critice, spune ministrul Sănătății: Este o măsură necesară pentru a păstra în sistem profesioniştii cu experienţă
127

59
CAS Vâlcea: Numărul concediilor medicale a scăzut cu aproape 15% în ultimele luni
59

56
Preşedintele CNAS: Putem plăti toate medicamentele, cu şi fără contribuţie personală, şi toate serviciile medicale la zi
56

63
11 dintre bătrânii cazaţi ilegal la Cenad primesc tratament pentru râie; infectarea e mai veche
63

64
Ministerul Sănătăţii: Se pot organiza concursuri pentru posturile vacante sau temporar vacante din spitale
64

61
Medicii avertizează: Deshidratarea este frecventă și iarna, dar greu de depistat
61

















Comentează