Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) informează că, la data de 13 decembrie, a fost epuizat contingentul privind avizele de angajare pentru lucrătorii străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă pentru anul 2022, potrivit Agerpres.
"În acest context, până la sfârşitul anului 2022, instituţia noastră va elibera doar avize a căror emitere nu este condiţionată de epuizarea contingentului de lucrători străini nou-admişi. De asemenea, vă informăm că activităţile de preluare a cererilor de avize de angajare vor continua, urmând ca acestea să fie soluţionate conform prevederilor legale", se precizează într-un comunicat de presă transmis miercuri de către conducerea IGI.
Conform aceleiaşi surse, contingentul de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă se stabileşte anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. Pentru anul 2022 a fost stabilit un contingent de 100.000 de lucrători străini nou-admişi.
A fost epuizat contingentul privind avizele de angajare pentru lucrătorii străini nou-admişi
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

210
Ritm record în justiție, numărul dosarelor soluționate în România depășește cu mult media UE. Alistar, ÎCCJ: 'E ca și cum i-ai cere unui chirurg să facă 12 operații în loc de 5'
210

32
9 arme de foc descoperite de poliţişti în locuinţa unui bărbat. Se fac cercetări
32

2.236
FOTO Accident mortal în zona Pod Europa: O femeie și-a pierdut viața după ce patru mașini s-au ciocnit în lanț
2.236

1.423
Purtătorul de cuvânt al ÎCCJ acuză presiuni din partea politicului: 'Este simplu să ne uităm doar în oglinda media' / Ce avertisment lansează Victor Alistar
1.423

2.670
Povestea care a emoționat internetul, demontată de autorități: cazul jandarmului „milostiv” s-a dovedit a fi un fake
2.670

105
O femeie a fost trimisă în judecată după ce s-a căsătorit a doua oară, la interval de câteva luni, fără să fi divorţat de primul soţ
105

1.304
Un fals agent imobiliar a pus în scenă 'schema plicului', la Iași: Aproape 130.000 de € alchimizați în bani de recuzită
1.304

1.977
FOTO/VIDEO Descoperire macabră: Resturi animale în degradare și crotaliere ridicate, anchetă în curs
1.977

41
Bărbat reţinut pentru rele tratamente aplicate propriului fiu, violenţă în familie şi ameninţare
41

99
Trei tractoare furate din Italia au fost găsite în curtea unui clujean. Seriile de şasiu au fost modificate
99

3.119
Control după explozia concediilor medicale la Primăria Sectorului 2: zeci de nereguli descoperite și amenzi de 128.000 de lei
3.119

3.941
Achitare în bloc în dosarul Primăriei Mangalia: Primarul Cristian Radu și funcționarii implicați scapă de acuzații
3.941

33
Bărbat căzut într-un puţ adânc de patru metri, salvat de pompieri
33

















Comentează