A cântat pe scenă alături de Andra și la câteva ore distanță a murit: în urmă cu 2 zile împlinise 32 de ani

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 18-02-2024

Actualizat: 18-02-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Muzica românească este doliu, după decesul fulgerător al celebrului violonist din Maramureș, Gabi Stângău. Acesta cântase alături de Andra pe scenă, iar la câteva ore distanță a murit într-un accident de ATV.

Gabi Stângău a postat o poză de pe ATV-ul care i-a adus moartea, chiar cu câteva ore înainte de accident. Violonistul din Maramureș a murit după ce a pierdut controlul ATV-ului pe care îl conducea, a intrat într-un șanț și s-a oprit în gardul metalic al unui imobil, informează Antena 3 CNN.

content-image

"La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Dumbrăvița, în timp ce conducea un ATV ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, a intrat într-un șanț situat pe partea dreaptă a direcției de mers și s-a oprit în gardul metalic al unui imobil.

În urma impactului, conducătorul auto a suferit vătămări corporale incompatibile cu viața, fiindu-i declarat decesul de către personalul medical sosit la fața locului", transmite IPJ Maramureș.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri