Festivalul Internaţional de Film de la Toronto (TIFF) s-a deschis joi într-o notă eminamente politică, prin discursuri rostite de prim-ministrul Canadei, Mark Carney, precum şi de Barack şi Michelle Obama, înainte de apariţia starurilor hollywoodiene, informează AFP, potrivit Agerpres.
Cel mai mare festival cinematografic din America de Nord celebrează în acest an cea de-a 50-a sa ediţie în prezenţa unor actori celebri, precum Daniel Craig, Sydney Sweeney şi Matthew McConaughey. Evenimentul se desfăşoară într-o atmosferă specială, marcată de ameninţările preşedintelui Donald Trump de a "anexa" Canada.
Înainte de proiecţia filmului de deschidere - un documentar dedicat umoristului canadian John Candy -, premierul Mark Carney a transmis un avertisment în discursul său: "Suveranitatea noastră şi identitatea noastră au fost ameninţate".
"Dar atunci când canadienii au auzit ameninţările, au apelat la acel John Candy din interiorul lor", a adăugat el, declanşând ovaţii puternice în rândul spectatorilor.
Prima zi a festivalului a fost consacrată totodată prezentării de către Barack şi Michelle Obama a producţiei "The Eyes of Ghana", un documentar produs de compania lor cinematografică, pe care au înfiinţat-o după plecarea lor de la Casa Albă.
Acest film dezvăluie imagini inedite cu Kwame Nkrumah, primul preşedinte al Ghanei, alungat de la putere printr-o lovitură de stat după ce a instaurat un cult al personalităţii în jurul figurii sale de "mântuitor".
Prezentând o imagine nuanţată a moştenirii sale, documentarul subliniază importanţa producţiei şi conservării filmelor realizate din perspectiva popoarelor colonizate. "În această seară scriem istorie, împărtăşind pentru prima dată anumite imagini", a subliniat Barack Obama într-un mesaj video.
Premieră mondială
Pentru zilele următoare, printre peliculele foarte aşteptate în aceste 11 zile de festival se numără şi un film Netflix ce marchează revenirea actorului Daniel Craig în franciza "Knives Out". Fostul interpret al agentului 007 investighează o nouă crimă în "Wake Up Dead Man: A Knives Out Mystery", alături de Glenn Close, Mila Kunis şi Josh O'Connor.
Al treilea episod din această saga abordează subiecte de actualitate "într-un mod amuzant, într-o cameră închisă şi cu o intrigă clasică", a dezvăluit directoarea de programe de la TIFF, Robyn Citizen. Noul lungmetraj va fi prezentat în premieră mondială sâmbătă seară.
Actriţa Sydney Sweeney va încerca să lase în urmă recentele controverse legate de reclama la o marcă de blugi, odată cu premiera filmului biografic "Christy", în care o interpretează pe pioniera boxului feminin american, Christy Martin.
O altă poveste adevărată şi sfâşietoare va fi proiectată vineri în thrillerul emoţionant "The Lost Bus", cu Matthew McConaughey în rolul unui şofer de autobuz care salvează copii în timpul unui incendiu teribil care a devastat California.
Pentru a marca a 50-a ediţie a festivalului canadian, vedete precum Russell Crowe, Paul Mescal, Angelina Jolie şi Anya Taylor-Joy vor fi prezente la proiecţii şi la diverse gale.
Nici regizorii francezi nu vor lipsi de pe agendă, aducând o notă europeană acestui festival canadian.
Actorul Matt Dillon apare în drama regizoarei Claire Denis intitulată "Le cri des gardes", care spune povestea unei morţi misterioase pe un şantier de construcţii din Africa de Vest.
Cineastul Arnaud Desplechin va prezenta drama romantică "Deux pianos", cu Charlotte Rampling în distribuţie.
Iar regizoarea Alice Winocour a convins-o pe Angelina Jolie să joace un rol principal în filmul său "Couture", care prezintă o incursiune în universul modei haute-couture de la Paris.
Filmul "Sacrifice" al cineastului Romain Gavras îi aduce pe marile ecrane pe actriţa Anya Taylor-Joy şi pe actorul Chris Evans în rolurile unei eco-teroriste, respectiv al unui star de cinema.
Într-un alt registru, Russell Crowe îl intruchipează pe nazistul Hermann Goring şi oferă o interpretare nuanţată şi carismatică în "Nuremberg", o dramă istorică în care starul hollywoodian împarte afişul cu un alt câştigător al premiului Oscar, actorul Rami Malek.
Cea de-a 50-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto se desfăşoară în perioada 4-14 septembrie.
A 50-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto s-a deschis într-o notă politică
Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 05-09-2025
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

60
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
60

47
O regizoare de origine română, Natalie Musteață, e în cursa pentru Oscar
47

55
Filozoful şi sociologul Jürgen Habermas a încetat din viaţă
55

4.354
FOTO/VIDEO Triunghiul ascuns dintre picioarele Omului Vitruvian: Indiciul care ar putea dezlega, după 500 de ani, secretul proporțiilor lui Leonardo da Vinci
4.354

7.754
Ce să nu spui niciodată atunci când ți se verifică pașaportul. Unele cuvinte te pot băga în belele
7.754

2.271
Vedeta de la Hollywood care este pe primul loc în topul celor mai bine plătiți actori din 2025
2.271

55
Franța returnează Coastei de Fildeș o tobă sacră jefuită în era colonială
55

4.720
FOTO Celebrul artist Banksy ar fi fost demascat după decenii. Cine s-ar ascunde în spatele pseudonimului
4.720

4.877
Imagini neașteptate cu Elena Cârstea. Cum a fost surprinsă la întoarcerea din SUA
4.877

7.306
'M-ai așteptat? Coboară!': cum l-a pus la respect pe Liviu Vârciu un șofer de taxi
7.306

36
Incapabil să doarmă din cauza zgomotului, Morrissey şi-a anulat un concert în Valencia
36

8.191
Scandal privind piesa României la Eurovision. Se cere descalificarea piesei sau modificarea versurilor
8.191

2.662
VIDEO Divorțul anului în showbiz: Fosta dansatoare a Deliei confirmă despărțirea de campionul de dans sportiv Rareș Cojoc, după 10 ani de relație – "Nu ne-am mai iubit suficient de mult încât să rămânem împreună"
2.662















Comentează