Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a informat, miercuri, că 2.800 de persoane au fost vaccinate până în prezent, la maratonul pe care l-a organizat în spitalele militare din Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara.
Persoanele care nu aveau programare prealabilă sunt înregistrate direct în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări şi vor fi planificate pentru efectuarea dozei de rapel.
"Ministerul Apărării Naţionale îşi intensifică, astfel, aportul adus la efortul naţional de vaccinare prin extinderea programului de funcţionare în regim de 24/24 h, timp de o săptămână, în perioada 4 - 11 mai, într-o primă etapă în centrele de vaccinare organizate de Spitalul de Universitar de Urgenţă Militar Central din Bucureşti şi unităţile sanitare militare din ţară care sunt şi centre regionale de depozitare a dozelor de vaccin", se arată într-un comunicat de presă citat de Agerpres.
MApN asigură, în prezent, locuri pentru vaccinarea populaţiei generale în centrele de vaccinare proprii, organizate în cadrul spitalelor militare şi în unităţi militare din Capitală şi din ţară, deservite de aproape 1.000 de angajaţi ai ministerului - peste 250 de medici, 500 de asistenţi medicali şi 200 de registratori.
Suplimentar, MApN a operaţionalizat 20 de centre mobile de vaccinare aflate în coordonarea Direcţiei medicale a MApN, care acţionează gradual, începând din 21 aprilie, în sprijinul autorităţilor locale, în localităţi izolate sau greu accesibile, la propunerea şi solicitarea Direcţiilor de sănătate publică judeţene, conform instrucţiunilor Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.
800 de persoane imunizate până în prezent prin maratonul de vaccinare anti-COVID organizat de MApN
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

9
Cod galben de ceaţă în judeţul Tulcea
9

1.557
Gigi Becali rezolvă situația. Va duce Lumina Sfântă de la Ierusalim, dacă nu o va face Patriarhia: 'Oamenii mei merg și pe jos'
1.557

1.415
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.415

513
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
513

3.037
Ambasadorul rus la București acuză România de livrări militare către Ucraina
3.037

2.194
Telefonul tău se încinge la încărcare? Iată motivul și ce se poate întâmpla dacă ignori problema
2.194

1.443
Horoscopul zilei de 14 martie 2026. Gemenii sunt marii câștigători ai zilei. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.443

1.186
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
1.186

3.033
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
3.033

1.148
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
1.148

669
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
669

1.095
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
1.095

1.920
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
1.920
















Comentează