Mai multe zone din Bucureşti, respectiv din judeţele Ilfov şi Giurgiu vor rămâne temporar, pe parcursul zilei de joi, fără energie electrică, în urma unor lucrări programate în reţea, informează Agerpres.
"E-Distribuţie Muntenia a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare şi funcţionare a reţelei de distribuţie a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienţilor. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea reţelei de a funcţiona şi a alimenta clienţii cu energie electrică în bune condiţii, conform prevederilor din Decretul preşedintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020. Regretăm neplăcerile resimţite de clienţi în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activităţile acestora. Colaborăm cu autorităţile locale, dar şi cu alte utilităţi, pentru a minimiza impactul", precizează compania.
Conform graficului, în Capitală, vor fi întreruperi în alimentarea cu energie electrică după cum urmează: între orele 8:30 - 10:00 pe Bulevardul Bucureştii Noi, nr. 68, 1B, între orele 9:00 - 15:00 pe strada Maior Coravu nr. 1 - 7 (Bloc C4, scara 2) şi pe Aleea Florilor nr. 2 - 6 (Bloc Y3Z), precum şi în intervalul orar 9:00 - 16:00 pe Bulevardul Lacul Tei (între numerele 58 şi 98).
Tot joi, pe raza judeţului Ilfov următoarele zone vor rămâne fără energie electrică: între orele 9:00 - 17:00, în Vidra (străzile Principală, Câmpului, Combustibilului, Gării, Prelungirea Gării, Notarului, Profesor Radu, Şcolii, Bisericii, Primăverii, Bucureşti, Intrarea Bazei, Paralelei, Benzinăriei şi străzile adiacente), Balotesti (străzile Gladiolelor şi Garoafelor), Bragadiru (străzile Florilor, Povernei, Gladiolelor şi străzile adiacente, respectiv străzile Diamantului, Topazului, Safirului, Cristalului, Magnoliei, Mărgelelor şi străzile adiacente, Top Trade, Niţu Ion) şi Chitila (străzile Dej, Câmpului şi străzile adiacente); între orele 9:00 - 11:00, în localitatea Baloteşti (străzile Ion Lahovari, Cartier de Vile Zori de Zi şi străzile adiacente - toate numerele); între orele 11:30 - 13:30, localitatea Baloteşti (strada Unirii, Cartier de Vile Baloteşti şi străzile adiacente), între orele 9:30 - 17:30 în Ştefăneşti (Şoseaua Ştefăneşti - firma Ilfoveana, Depozitul Logistic Mega Image); între orele 9:00 - 10:00 şi 16:00 - 17:00 în localitatea Baloteşti (Străzile 1 Decembrie, Fabricii, Daliei, Trandafirilor, DN 1 - între strada Trandafirilor şi strada Fabricii).
Potrivit sursei citate, în judeţul Giurgiu sunt programate opriri temporare ale alimentării cu energie electrică în intervalul orar 9:00 - 17:00, în următoarele zone: Bolintin Deal (străzile Cireşului, Câmpului şi Câmpul Nou), Comuna Hereşti, Sat Miloşeşti (strada Lunca Argeşului) şi Valea Dragului (strada Bufetului).
Zone din București, Ilfov și Giurgiu vor rămâne temporar fără electricitate
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

766
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
766

60
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
60

1.075
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
1.075

4.042
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
4.042

5.498
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
5.498

1.887
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.887

3.753
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.753

2.422
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
2.422

2.490
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.490

3.033
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.033

2.258
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.258

213
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
213

1.916
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.916














Comentează