Preşedintele Comisiei pentru Politică Externă a Camerei Deputaţilor, deputatul UDMR Biro Rozalia, a declarat, într-un mesaj transmis cu prilejul marcării Zilei Europei, că după criză sanitară fără precedent care a lovit Europa şi întreaga lume, conceptul european trebuie redefinit prin acţiune şi coordonare ţinând cont de nevoile fiecărei societăţi în parte.
"În acest moment este nevoie de mai multă deschidere faţă de Balcanii de Vest, faţă de ţările care depun eforturi în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Este nevoie de o Europă puternică şi unită, pentru a se putea redresa economic, pentru a deveni o voce puternică în spaţiul global. Astăzi, mai mult decât oricând, este nevoie ca România să îşi exprime ferm punctul de vedere şi să facă paşi concreţi prin care să arate că locul său este, în continuare, în rândul democraţiilor europene consolidate, în care sunt respectate drepturile civice, iar legea este egală pentru toţi, indiferent de etnie, cultură sau religie", spune Biro Rozalia.
Ea precizează că actualul context regional şi internaţional poate fi o oportunitate pentru ca România să demonstreze că este o ţară puternică şi are o clasă politică matură, capabilă să garanteze siguranţa şi prosperitatea cetăţenilor săi.
"Ziua Europei sau Ziua Schuman, a fost instituită în 1964, iar în prezent, 9 Mai este o zi care îi aduce pe oameni mai aproape de moştenirea culturii Uniunii Europene. Acum, mai mult ca oricând, este nevoie de solidaritate, de cooperare între ţările membre, pentru păstrarea valorilor comune, pentru consolidarea şi perpetuarea proiectului european. Când Europa şi întreaga lume se confruntă cu această pandemie, este nevoie de mai mult pragmatism şi empatie. Mai mult ca oricând este nevoie de solidaritate şi unitate între toate ţările continentului european. După această criză sanitară fără precedent care a lovit Europa - şi întreaga lume- conceptul european trebuie redefinit prin acţiune şi coordonare ţinând cont de nevoile fiecarei societăţi în parte", mai afirmă preşedintele Comisiei pentru Politică Externă a Camerei Deputaţilor, citată de Agerpres.
Biro Rozalia: După criza sanitară fără precedent, conceptul european trebuie redefinit
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

2.781
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
2.781

124
Gheorghe Falcă participă la negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel privind drepturile pasagerilor aerieni
124

8.079
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
8.079

184
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
184

6.876
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
6.876

2.832
România devine o putere tot mai mare pe piața căutată de toată lumea - Ministrul Bogdan Ivan: Aproape ne vom tripla capacităţile de producţie a energiei nucleare
2.832

2.873
Nicușor Dan avertizează la nivel european: e nevoie de măsuri urgente pentru scăderea preţului energiei
2.873

837
Maia Sandu și Volodimir Zelenski, printre primii laureați ai Ordinului European de Merit: Roberta Metsola a făcut anunțul la Strasbourg
837

111
Gheorghe Falcă: Parlamentul European a adoptat primul raport privind criza locuințelor din Uniunea Europeană
111

2.017
Premieră - Parlamentul Ungariei adoptă o moţiune de respingere a aderării Ucrainei la UE
2.017

1.489
Cătălin Predoiu, mesaj la Forumul Salzburg în plin conflict internațional: "România cere consolidarea protecției frontierelor externe și întărirea rolului FRONTEX"
1.489

1.727
Rusia, marele câștigător al războiului din Orientul Mijlociu? Avertismentul lansat de președintele Consiliului UE
1.727

203
România – poziție fermă în Parlamentul European pe criza locuirii
203

















Comentează