Ceremonii militare şi religioase vor fi organizate, luni, cu prilejul Zilei Veteranilor, în Bucureşti şi în garnizoanele în care există unităţi militare care au executat misiuni în teatrele de operaţii potrivit Agerpres.
Activităţi similare vor avea loc şi la mormintele şi monumentele închinate sacrificiului şi eroismului militarilor români căzuţi în teatrele de operaţii, a anunţat MApN.
În Capitală, de la ora 10,50, la Monumentul Eroilor căzuţi în Teatrele de Operaţii şi pe teritoriul României din Parcul Tineretului va avea loc o ceremonie militară şi religioasă şi vor fi depuse coroane de flori.
La ora 11,00, în toate bisericile şi capelele construite în incinta unităţilor militare vor fi trase clopotele în memoria eroilor căzuţi în acţiuni militare.
Ziua Veteranilor a fost instituită prin Legea nr. 150/2014, privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celor decedaţi.
Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă pentru simbolistica ei - intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial şi se creau condiţiile necesare realizării, în ţara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Această zi este celebrată în mai multe ţări ale lumi, precum Australia, Canada, Statele Unite ale Americii, dar şi în state europene.
Semnificaţia acestei zile pentru Armata României este legată şi de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român decedat în teatrul de operaţii din Afganistan.
În perioada 1996-2019, România a pierdut 30 de militari în misiunile executate în teatrele de operaţii, iar alţi peste 190 au fost răniţi, a amintit MApN.
Ziua Veteranilor - Ceremonii militare şi religioase în Bucureşti şi în ţară
București
-3°C
Articole Similare

23
Studiul care schimbă tot ce se știa despre alcool: Ce este 'efectul tequila' și cum te poți îmbăta 'la distanță'
23

21
Raportarea risipei alimentare devine obligatorie pentru firme. Ce amenzi pot fi aplicate
21

33
La ce oră pot fi cumpărate cele mai ieftine bilete de avion: Un expert vine cu un răspuns neașteptat
33

1.486
Medic veterinar trage un semnal de alarmă: Schimbarea trecută cu vederea care apare la animalele de companie înainte să moară
1.486

1.555
Codul secret al telefonului care te poate ajuta dacă este furat. Cum îl afli în cinci secunde
1.555

2.836
Aceste 3 zodii vor avea parte de reușite pe toate planurile în acest weekend
2.836

52
Reprezentanţii patronatelor au dat aviz pozitiv proiectului legii bugetului de stat
52

1.087
Misterul sunetului de fierăstrău pe care mulți pasageri îl aud din avion
1.087

1.844
Mesajul de forță și recunoștință al lui Zelenski adresat României, după vizita la Baza 86 Aeriană de la Fetești
1.844

1.107
Horoscop zilei de 14 martie 2026. Taurii se concentrează mai mult pe planurile lor financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.107

3.080
Ilie Bolojan e nimicit după ce mama sa a dat interviu în presă ca să îl apere: Liderii care permit asta sunt niște nulități
3.080

1.637
Tribunalul București retrimite la DNA dosarul „Complexul Caraiman”. Instanța: rechizitoriul nu permite stabilirea clară a acuzației
1.637

7.815
Alertă în România, oamenii au sunat la 112 speriați că a început războiul în țară! Ce erau, de fapt, bubuiturile pe care le-au auzit
7.815

















Comentează