Muzeul Naţional al Banatului a anunţat, miercuri, că pregăteşte de Ziua Îndrăgostiţilor o întâlnire cu totul deosebită, când se va deschide o nouă pagină a expoziţiei "Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă (1850-1950)", potrivit news.ro
De data aceasta, se va vorbi despre iubiri din lumea elitei burgheze a oraşului, din perioada interbelică.
Muzeograful Marius Cornea, cercetător al biografiilor care au dat eleganţă şi farmec oraşului în perioada Belle Epoque, va însoţi publicul într-o călătorie prin "Gazeta Inimilor Burgheze", descoperind destine, alianţe elegante şi istorii de iubire din burghezia interbelică, într-o întâlnire care se citeşte ca o veritabilă cronică de societate.
"Sub îndrumarea sa, poveştile vor căpăta contur, iar alianţele de odinioară vor reveni în atenţie cu farmecul lor discret", se arată în anunţul despre expoziţie postat miercuri pe site-ul Muzeului Naţional al Banatului.
Astfel, vizitatorii vor putea şuşoti pe seama doamnei Dagmar Kimmel, legată prin destin cu negustorul german Viktor Prohaska, apoi cu doctorul Dimitrie Ţirnea, o viaţă care arată cât curaj cere uneori schimbarea drumului. Else, venită din Praga, îşi alătură numele lui Kornis Karoly, proprietar de magazin timişorean, potrivire despre care s-ar fi vorbit îndelung la orice reuniune respectabilă.
Apoi, va fi prezentat Doctorul Eugen Schuber, german de obârşie, care apare alături de două soţii: o doamnă nobilă maghiară şi Zita Fischer din Ciclova Montană, deprinsă cu începuturi noi. Netti Schirmer, austriacă din Innsbruck, îşi găseşte liniştea lângă doctorul Ludwig Diel din Jimbolia, iar Valeria Chiriţă din Lugoj se însoţeşte cu medicul greco-catolic Vasile Pintea, într-o apropiere purtată cu eleganţă peste hotare confesionale, se menţionează în descrierea expoziţiei de pe site-ul muzeului.
"Expoziţia oferă o privire detaliată asupra alegerilor sentimentale, a relaţiilor şi convenţiilor sociale ale epocii, ilustrând cum dragostea şi bunul-gust se împleteau cu comentariile mondene şi cu viaţa burgheză a oraşului, suficient cât să aprindă comentarii şoptite", menţionează sursa citată.
Cei care vor dori să cerceteze aceste istorii sunt aşteptaţi sâmbătă, la orele 11:00, 14:00 sau 16:00, în expoziţia dedicată burgheziei, răsfoind prin "Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă (1850-1950)".





























Comentează