Zhang Zhizhen a devenit primul tenisman chinez din era Open care va evolua pe tabloul principal al turneului de la Wimbledon, după ce l-a învins în patru seturi, 6-0, 6-3, 6-7 (4), 7-6 (6), pe argentinianul Francisco Cerundolo, joi în ultimul tur al calificărilor de la All England Club, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Zhang (24 ani), ocupantul locului 178 în clasamentul ATP, este al patrulea jucător de tenis din istoria Chinei care accede pe tabloul principal în Marele Şlem, de la debutul erei Open, în 1968.
Ceilalţi trei sunt Wu Di (2013, 2014, 2016), Zhang Ze (2014, 2015) şi Li Zhe (2019), care au jucat cu toţii la Australian Open.
Turneul de la Wimbledon, singurul de Grand Slam anulat în 2020 din cauza pandemiei de coronavirus, se va derula anul acesta în perioada sa tradiţională, urmând să debuteze pe 28 iunie.
Deţinătorul titlului la masculin este sârbul Novak Djokovic, numărul unu mondial, în timp ce românca Simona Halep este deţinătoarea trofeului la feminin.
Zhang Zhizhen, primul chinez calificat pe tabloul principal la Wimbledon în era Open
Explorează subiectul
Articole Similare

19
Portarul român Andrei Vlad se desparte de Aktobe după un an
19

24
Canicula lovește Australian Open: Organizatorii activează protocolul de căldură extremă
24

14
Naționala feminină de polo a României înfruntă Portugalia la Campionatul European 2026
14

48
Elena Rybakina ajunge în sferturile de la Australian Open
48

43
Etapa 23 din Superliga României se încheie luni: Meciurile decisive pentru play-off
43

24
New England Patriots și Seattle Seahawks, față în față la Super Bowl 60
24

58
Lorenzo Musetti ajunge pentru prima dată în sferturile de finală la Melbourne
58

81
Madison Keys a fost eliminată în optimi la Australian Open
81

36
Fostul internaţional român Claudiu Bumba a marcat pentru Gyor, care a învins campioana Ferencvaros în Ungaria
36

79
Serie A: AS Roma a încheiat la egalitate duminică seara, pe teren propriu, cu formaţia AC Milan
79

19
CSM Constanţa - CS Rapid 3-0, în Divizia A1
19

18
Victorie pentru CSU Ştiinţa Politehnica Bucureşti în Divizia A1
18

74
AC Milan a obţinut doar un egal în deplasare, cu AS Roma, scor 1-1
74

















Comentează