Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, a declarat marţi că decizia CCR privind interceptările nu este un atac la adresa SRI ori a altcuiva, ci s-a dorit o clarificare a textului de lege, care a fost considerat "nepredictibil şi neclar".
"Având în vedere textul de lege din articolul 42 alin. 1 din Codul de procedură penală care a fost introdus în 2014 (...) o sintagmă acolo care spune "şi alte instituţii specializate ale statului", noi am căutat în toată legislaţia să vedem care sunt alte instituţii specializate ale statului care fac activitate de urmărire penală, ori nu am găsit aşa ceva. Deci, textul a fost considerat nepredictibil, neclar şi de aceea a fost declarat neconstituţional. Nu am vrut să atacăm nici SRI-ul, nici pe altcineva. Pur şi simplu, am vrut ca textul să fie clar", a spus Zegrean la TVR 1.
El a arătat că, prin prisma respectivei decizii, nu există pericolul ca vreo persoană anchetată să scape de răspundere, dacă este vinovată, punctând că judecătorul este cel care apreciază asupra probelor.
Totodată, preşedintele CCR a precizat, răspunzând unei întrebări, că Parlamentul răspunde "extrem de rar" la solicitările de puncte de vedere. AGERPRES
Zegrean: Nu am vrut să atacăm SRI, am vrut ca textul legii să fie clar
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

140
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
140

1.042
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
1.042

906
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
906

3.729
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
3.729

2.391
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.391

1.617
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.617

68
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
68

28
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
28

28
Ministrul apărării, Radu Miruţă, s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în România: Prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice contribuie la consolidarea securităţii naţionale
28

1.644
Thuma (PNL) cere un buget echitabil pentru județul Ilfov: „Am obligația să apăr interesul cetățenilor”
1.644

1.645
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.645

1.834
Ionuţ Pucheanu, primarul Galațiului, îl acuză de "furt" pe Ilie Bolojan: Vedea-v-aş primar încă o dată!
1.834

734
Săptămână decisivă pentru bugetul pe 2026: Parlamentul începe maratonul dezbaterilor - când este programat votul final
734
















Comentează