Poliţia din Kazahstan a reţinut luni zeci de persoane în cursul manifestaţiilor antiguvernamentale organizate în fosta republică sovietică din Asia centrală pentru a marca Ziua independenţei, au indicat militanţi şi media locale citate de AFP potrivit Agerpres.
Circa 40 de persoane au fost arestate în cadrul unor proteste neautorizate la Almatî, capitala economică a ţării, a relatat site-ul de informaţii independent vlast.kz.
O militantă din grupul Oyan Kazahstan (Kazahstan, trezeşte-te) reţinută timp de două ore şi apoi eliberată a declarat pentru France Presse că poliţiştii vorbeau de peste 30 de arestări.
Potrivit media locale, majoritatea acestora au răspuns la apelul grupării de opoziţie Alegerea democratică a Kazahstanului, considerată drept extremistă de justiţia din ţară.
Peste 20 de militanţi reţinuţi au fost condamnaţi la pedepse de până la 15 zile de închisoare, a precizat mişcarea pentru apărarea drepturilor omului Qaharman.
Kazahstanul sărbătoreşte la 16 decembrie Ziua independenţei, care coincide însă cu reprimarea a două mişcări de contestare. În 1986, manifestaţiile împotriva deciziei Moscovei de a-l schimba pe liderul local al partidului comunist cu un "cadru" nepopular au generat ciocniri cu forţele de ordine, soldate oficial cu doi morţi, dar cu peste 100 potrivit altor estimări. În 2011, cel puţin 14 oameni au murit în urma reprimării de către poliţie a unei mişcări greviste în sectorul petrolier, la Janaozen (estul ţării).
Stat bogat în hidrocarburi, Kazahstanul este criticat în mod regulat de organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului din cauza reprimării protestelor şi a opoziţiei. În iunie a.c., peste 4000 de persoane au fost reţinute, conform autorităţilor, în cursul unor manifestaţii contra alegerilor prezidenţiale soldate cu victoria lui Kasîm-Jomart Tokaev, succesorul lui Nursultan Nazarbaev, a cărui demisie a creat surprindere în primăvară, dar care continuă să fie considerat adevăratul deţinător al puterii
Zeci de persoane reţinute în urma manifestaţiilor antiguvernamentale de Ziua independenţei, în Kazahstan
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

49
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
49

210
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
210

229
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
229

402
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
402

509
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
509

53
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
53

999
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
999

684
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
684

2.219
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.219

39
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
39

65
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
65

5.662
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
5.662

1.867
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
1.867
















Comentează