Zece pescari malaezieni au fost răpiţi de către presupuşi militanţi islamişti şi sunt duşi către o zonă de conflict în Filipine, a anunţat miercuri ministrul filipinez al apărării, Delfin Lorenzana, citat de agenţia DPA potrivit Agerpres.
Pescarii au fost răpiţi marţi în Lahad Datu din Sabah, în Malaezia, şi există informaţii că răpitorii sunt în drum spre una din cele două provincii filipineze sudice Tawi-Tawi sau Sulu, a precizat Lorenzana.
''Am dat ordin trupelor noastre să fie foarte vigilente'', a afirmat ministrul filipinez, fără să precizeze ce grupare s-ar afla în spatele răpirii pescarilor malaezieni. Potrivit unor relatări din Malaezia, răpitorii ar avea legături cu gruparea teroristă Abu Sayyaf, care are unul dintre fiefuri în provincia filipineză Sulu.
Abu Sayyaf, una dintre cele mai violente grupări musulmane din Filipine şi suspectată că ar fi aliată cu reţeaua teroristă Stat Islamic, este acuzată de unele dintre cele mai grave atacuri teroriste din ţară, precum şi de cazuri de răpire de mare anvergură.
Pescarii malaezieni erau la bordul a două vapoare de pescuit şi se îndreptau spre Semporna (sud-estul Malaeziei) când au fost răpiţi de către islamiştii aflaţi în două şalupe, a relatat cotidianul The Star Online din Malaezia.
Zece pescari malaezieni au fost răpiţi de către presupuşi militanţi islamişti în Filipine
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

31
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
31

2.392
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
2.392

2.168
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
2.168

2.849
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
2.849

4.134
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
4.134

3.073
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
3.073

1.116
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
1.116

42
Artemis II: NASA vizează începutul lunii aprilie pentru misiunea lunară
42

9.950
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
9.950

3.891
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
3.891

71
Japonia, pregătită să se alăture proiectului Golden Dome al lui Trump (media)
71

7.855
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
7.855

23
Noul guvern din Chile semnează un acord cu SUA privind mineralele critice
23

















Comentează