Zece mii de suporteri francezi vor asista la Cupa Mondială de fotbal 2022, în timp ce şi 300 de reprezentanţi ai ministerelor de Interne şi al Apărării vor asigura securitatea fanilor la turneul final din Qatar, a anunţat ambasadorul Franţei, Jean-Baptiste Faivre, citat de AFP.
Invitat la postul local de televiziune sportivă Al-Kass, ambasadorul francez a ţinut, de asemenea, să "clarifice poziţia franceză" privind apelurile la boicotarea competiţiei, ce va debuta pe 20 noiembrie: "Răspunsul este, desigur, nu. Franţa nu va boicota Cupa Mondială", a asigurat el.
Mai mulţi foşti jucători, între care Eric Cantona, conducători politici şi municipalităţi franceze au îndemnat în ultimele luni la boicotarea Cupei Mondiale din micul emirat din Golf, criticat pentru nerespectarea drepturilor omului şi în special ale muncitorilor migranţi.
Franţa se numără printre cele zece naţiuni care au cumpărat cele mai multe bilete, alături de Qatar, SUA, Arabia Saudită, Anglia, Mexic, Emiratele Arabe Unite, Argentina, Brazilia şi Germania.
Ţara gazdă aşteaptă un aflux de peste un milion de vizitatori până la finala de pe 18 decembrie.
Franţa face parte din Grupa D la CM 2022, alături de Australia, Danemarca şi Tunisia.
Zece mii de suporteri francezi şi 300 de poliţişti şi militari, la Cupa Mondială din Qatar
București
3°C
Articole Similare

54
Rapid Bucureşti, noul lider al Superligii, după 3-2 cu Dinamo
54

16
Ianis Hagi a înscris, iar Alanyaspor a făcut egal la Izmir, 2-2 cu Goztepe
16

16
Oțelul Galați pierde acasă cu Csikszereda, scor 2-3, în prima etapă din play-out
16

3.536
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
3.536

6
Atletico Madrid – Getafe 1-0
6

13
Schi alpin: Julia Scheib a câştigat slalomul uriaş de la Are şi a obţinut Globul de Cristal al probei
13

13
Egal în derby, Bayer Leverkusen – Bayern Munchen 1-1
13

12
Alin Firfirică, locul 2 la aruncarea discului, la Cupa Europei de la Nicosia
12

56
Cu Chivu eliminat, Inter a făcut doar egal cu Atalanta, scor 1-1
56

35
Ze Roberto, despre motivul pentru care nu a reuşit la Real Madrid: Eram dependent de PlayStation
35

22
Gavi revine în lotul Barcelonei după șapte luni de la accidentarea la genunchi
22

14
Alexandru Cîmpanu a marcat golul victoriei în Chongqing – Tieren 1-0
14

110
Iran s-a răzgândit. Vrea să joace la Cupa Mondială, dar pune o condiție
110
















Comentează